Caz șocant petrecut la cea mai mare unitate sanitară din județ. Un salt în gol al unui pacient internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) “Mavromati” a fost evitat în ultima clipă.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Un pacient a fost oprit in extremis de la un salt în gol de la unul dintre etajele superioare ale spitalului. Bărbatul, de 39 de ani, era internat pe una dintre secțiile cu specific chirurgical, aflate la etajele superioare ale clădirii. La un moment dat, aproape de miezul nopții, bărbatul a intrat în sevraj din cauza consumului de alcool. Acesta a început să aibă un comportament tot mai violent verbal și fizic. La un moment dat, acesta a început să distrugă mobilierul din salon și a încercat să deschidă geamul. Pentru că responsabilii spitalului au impus blocarea tuturor geamurilor, după mai multe incidente grave, bărbatul a spart una dintre ferestrele termopan cu ajutorul unui stativ pentru perfuzii aflat din salon. Acesta a încercat să escaladeze pervazul, chiar reușind pe jumătate.
Salt în gol evitat cu gardienii de la Penitenciar
Norocul a fost reprezentat de doi agenți de la Penitenciarul Botoșani. Aceștia se aflau în aceeași secție, unde supravegheau un deținut internat pentru a fi supus unei operații. Agenții de la Penitenciar au auzit scandalul iscat în salonul alăturat și au intervenit. Unul dintre aceștia a rămas cu deținutul, al doilea intrând în salonul în care era scandal. Din fericire, sincronizarea a fost aproape perfectă. “Pacientul a fost imobilizat de către cei de la Penitenciar, care l-au încătușat până la sosirea poliției. Colegul de salon al bărbatului agresiv s-a baricadat în toaleta salonului”, a povestit un angajat din cadrul SJU.
Personalul de pe secție a reușit să îl liniștească pe bărbat, fiind apelat serviciul 112. Nu mai puțin de trei echipaje de poliție și jandarmi. Polițiștii l-au supravegheat pe pacientul agresiv în timp ce acesta a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță și transferat la Psihiatrie. Bărbatul a fost transportat pe burtă și cu mâinile încătușate pe targă.