Ceea ce ar fi trebuit să fie o excursie de final de an pentru o clasă de a VIII-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” s-a transformat într-un coşmar după ce diriginta clasei, într-un acces de furie, i-a luat la bătaie pe elevi. Opt dintre cei 24 de copii au fost bătuţi, părinţii depunând deja reclamaţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Excursia a început pe data de 25 iunie şi ar fi trebuit să se încheie pe 28 iunie. Părinţii copiilor au căzut de acord, împreună cu diriginta, ca în loc de un banchet să facă o excursie la Braşov. Unul dintre părinţi s-a ocupat de cazare, un altul de transport, iar diriginta Diana Damean, împreună cu o altă colegă, au mers ca însoţitoare.
Ajunşi la hotel, copiii s-au dovedit, însă, din prima seară a fi mult prea gălăgioşi şi agitaţi pentru a putea fi ţinuţi în frâu de doar doi adulţi. A doua zi dimineaţă, profesoara a şi primit mai multe reproşuri de la reprezentanţii hotelului şi de la câţiva turişti, din cauza zgomotului.
Copii bătuţi pe holul hotelului
A doua seară, însă, totul a depăşit imaginaţia oricui. Potrivit părinţilor, lucrurile au escaladat după ce minorii au început iar să facă gălăgie. Copiii intrau dintr-o cameră în alta şi alergau pe hol. Niciunul din reprezentanţii hotelului nu era la acea oră în unitate, iar o parte dintre turişti ar fi sunat la un administrator, plângându-se. Acesta a sunat-o pe profesoară, care dormea. Trezită din somn şi ruşinată de reproşurile care i se aduceau, femeia a ieşit pe hol şi pur şi simplu a început să lovească în stânga şi în dreapta.
„Băiatul meu era pe hol, cu alţi câţiva colegi. Nu spune nimeni că erau îngeraşi în pat. Dar nu aveau alcool, nu fumau, pur şi simplu se hârjoneau, se alergau, unii intrau în camere, alţii ieşeau. La un moment dat, doamna dirigintă a venit pe la spate şi i-a dat peste cap. Apoi a început să ţipe şi să lovească în care nimerea. Un alt băiat are vânătăi la coaste şi la un braţ”, a povestit mama unuia dintre copii.
Spusele acesteia sunt confirmate de toţi părinţii copiilor agresaţi. „M-a sunat fata la ora şase dimineaţa, plângând, spunându-mi că doamna a pălmuit-o. Am întrebat-o ce a făcut şi mi-a spus că pe la ora 1 şi ceva noaptea era pe holul hotelului cu mai multe colege. O altă colegă a venit pe scări ţipând că a fost pălmuită de doamna dirigintă. Fata şi cu colega ei au fugit în cameră şi au încuiat uşa, dar mai lipsea o altă colegă, care plecase într-o altă cameră. A auzit bătând în uşă şi, crezând că e acea fată, a deschis uşa. Până să îşi dea seama cine e, a şi primit o palmă de la dirigintă şi a întrebat-o de ce nu dormea. După care a zgâlţâit-o, după care a trecut la cealaltă fată, i-a tras o palmă şi ei, de i-a dat sângele pe nas. De teamă, fata a urinat pe ea”, a povestit mama unei fetei.
Copii trimişi acasă, în timp ce diriginta a rămas în excursie
Speriaţi, majoritatea copiilor s-au încuiat în camere şi nu voiau să deschidă uşile, în timp ce diriginta patrula pe coridorul hotelului. Ulterior, chiar în acea noapte femeia i-a informat pe părinţi că excursia se termină mai repede cu o zi, fără a le oferi alte explicaţii.
Deşi i-a trimis pe copii acasă profesoara a decis să rămână în Braşov, unde a venit ulterior şi soţul ei. Aceasta a făcut chiar şi o postare de pe pagina de socializare face un apropo la faptul că şi ceilalţi copii se puteau bucura în continuare de excursie, dacă ar fi fost mai cuminţi. „Puteam fi mai mulţi la distracţie…”, este postarea acesteia din ziua următoare.
Părinţi ameninţaţi de dirigintă
A doua zi părinţii au contactat-o pe dirigintă pentru a-i cere explicaţii cu privire la cele întâmplate. Oamenii spun că au fost ameninţaţi de dirigintă că, în cazul copiilor care vor dori să rămână la Colegiul „Eminescu”, va avea grijă să discute cu viitorii lor profesori pentru a le pune „o pilă”.
„Copilul m-a sunat la ora 2 dimineaţa, speriată şi plângea, abia putea vorbi. A spus că doamna dirigintă i-a dat două palme, dar la modul că s-a lovit cu capul de perete, i-au sărit ochelarii de pe nas, după care i-a curs sânge din nas. Erau veniţi după nişte examene, au o vârstă, la care încă mai fac lucruri de astea. Nu a spus nimeni că erau cuminţi în pat, dar doamna nu a găsit o altă modalitate de a-şi impune autoritatea decât prin agresiune fizică. A lovit în cine a putut. Nu ne-a spus nimic înainte de incident, că ar fi probleme cu copiii.
Pe la 3 dimineaţa ne-a dat mesaje că excursia se termină mai devreme şi nu o interesează pierderile noastre financiare. Doamna şi-a continuat, oarecum, concediul cu familia. A aşteptat nişte părinţi care au venit împreună cu cealaltă doamnă profesor la Botoşani. Doamna dirigintă a refuzat să se mai urce în autocar şi i-a ameninţat, oarecum, pe cei care doresc să mai rămână la Eminescu. A recunoscut ieşirea ei agresivă şi a pus pe fondul faptului că era foarte obosită şi a fost trezită din somn de un telefon al administratorului hotelului”, a povestit tatăl unuia dintre copii.
Anchete pornite în urma incidentului
Conducerea Colegiului Eminescu spune că va demara o anchetă, însă s-a delimitat de acţiunile profesorului, menţionând faptul că excursia nu a fost organizată cu ştiinţa reprezentanţilor unităţii de învăţământ.
„Deocamdată ne aflăm în perioada examenelor naţionale. Când această perioadă se va finaliza vom demara o anchetă internă la nivelul instituţiei de învăţământ. Vom avea discuţii cu părinţii şi elevii implicaţi, dar şi cu doamna profesoară. Deocamdată nu avem nici o plângere adresată unităţii de învăţământ”, a precizat profesorul Cristina Chiriac, directorul Colegiului Eminescu.
Caz analizat de Inspectoratul Şcolar
Cazul a ajuns deja în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), acolo unde părinţii au şi depus plângerile. Instituţia a declanşat o anchetă.
„Inspectoratul nu a ştiut nimic despre această excursie. Noi avem o procedură de organizare, indiferent că acestea se fac în timpul sau în afara cursurilor, cum este cazul acum. De exemplu trebuie un aviz epidemiologic, mai ales în contextul pandemiei de Covid, trebuie nişte acorduri semnate de părinţi, pentru că sunt minori, trebuie făcut un instructaj, legat mai ales de anumite devieri comportamentale, chiar şi stabilit un plan al excursiei. Din câte am înţeles, nimic din toate acestea nu a fost depus la inspectorat. Ancheta va fi finalizată după examenele naţionale”, a precizat profesorul de istorie Daniel Botezatu, inspectorul general al IŞJ Botoşani.
Acesta spune că alegerea momentului pentru organizarea excursiei a fost unul cel puţin neinspirat. „Eu, personal, nu aş fi organizat o astfel de excursie după ce copiii au terminat cursurile. Practic nu mai avea nici o măsură coercitivă asupra lor. Probabil ar fi trebuit să ia legătura cu părinţii în cauză înainte de a se întâmpla acele evenimente. Şi era bine să fi fost unul sau doi părinţi în excursie. Excursia este tur/retur. Copiii trebuiau însoţiţi şi la întoarcere”, a mai spus inspectorul general Daniel Botezatu.
„Nu consider incidentul mai mult decât o ceartă între prieteni”
Profesoara Diana Damean, cea acuzată de agresiunea asupra copiilor, spune că totul a pornit de la o serie de concesii pe care a vrut să le facă, spre binele copiilor şi la insistenţa părinţilor, dar care s-au întors, în cele din urmă, împotriva ei.
„La solicitarea părinţilor foştilor mei elevi am acceptat să îi însoţesc într-o excursie la Braşov, la finalul clasei a opta, în zilele în care eram în concediu. M-am bazat pe încredere, pe o relaţie deosebită pe care am avut-o cu aceşti elevi şi părinţii lor timp de patru ani. Ne-am dus să ne relaxăm. E drept, după un an de stat în casă, copiii şi-au dorit foarte mult să se distreze şi eu nu am înţeles această nevoie de eliberare şi de distracţie a lor. În urma unor reclamaţii a mai multor turişti din hotel şi a conducerii hotelului am fost nevoită să intervin. E drept, poate nu tocmai pedagogic, foarte indignată fiind de lipsa de reacţie a copiilor la rugăminţile mele din ziua anterioară. A fost un incident scăpat de sub control din cauza neputinţei mele de a stăpâni atâţia elevi puşi pe distracţie, mai ales că niciun părinte nu m-a însoţit, însă nu consider incidentul mai mult decât o ceartă între prieteni. Cu siguranţă, drept răsplată, pentru munca mea cu aceşti copii în patru ani şi pentru rezultate peste 9 la evaluare, voi primi recunoştinţă şi nu reproşuri”, a precizat profesorul Diana Damean.
Părinţii recunosc că diriginta a făcut apel pe grupul de conversaţii pentru a fi însoţită şi de doi părinţi, însă fiecare a motivat că nu putea, fie din cauza serviciului, fie a unor alte obligaţii. Părinţii au mai spus că urmează să depună o plângere şi la poliţie.