Un pacient a intrat în această dimineaţă cu o armă pe secţia de Cardiologie a spitalului Judeţean Mavromati.
În acest moment, pe secţie au ajuns echipaje de jandarmi, ambulanţa dar şi poliţiştii echipaţi cu veste antiglonţ.
„În aceasta dimineaţă am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un barbat de 70 ani, internat la Spitalul Judetean Botoşani, ar avea asupra sa o armă, care se afla depozitată într-un dulap din salonul unde era bărbatul.
Pacientul nu a provocat scandal şi nu s-a folosit în vreun fel de arma respectivă.
La faţa locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
Până la acest moment a fost luată masura ridicării armei în cauza (pistol neletal dar supus autorizării); bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea regimului armelor, cu sancţiunea complementară a anulării permisului de port armă pentru o perioadă de 2 ani”, a declarat Maria Carp, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.