111 | 7 | |
22222 | 5 | |
6 |
FOC – 1,5,9 – 4 elemente
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
APĂ – 2,6 – 6 elemente
AER – 3,7 –1 element
PĂMÂNT – 4,8 – 0 elemente
Vibrația zilei de azi este dată de energia cifrei 2 și stă sub semnul unei hipersensibilități ce aduce bătăi de cap. Avem un 2 însoțit de 0, ce sporește cu o viteză accelerată orice trăire, chiar dacă, la început aceasta nu are proporții atât de mari. Dat fiind faptul că în asociere cu coloana 123, precum și cu aglomerarea de cifre în căsuța lui 2, dinamismul zilei ne comută pe o viteză, destul de greu de controlat, spre traumele trecutului care încă sunt nevindecate și care urlă în noi, avem ceva mai mult de lucru cu temperarea emoțiilor.
Calmul, diplomația, răbdarea, comunicarea benefică (22222), au nevoie foarte mare să fie susținute de sistemul psihic (111) și de o conectare profundă la intuiție (5) și la sinele superior (7) pentru a putea asigura echilibrul emoțional (6) azi. Dacă nu suntem atenți la aceste aspecte totul pare că scapă de sub control și orice eveniment sau discuție poate căpăta alte nuanțe, evident neplăcute. Putem fi impulsivi, putem avea excese de furie, de melancolie, de tristețe, ni se înneacă corăbiile și parcă dorim să dăm foc la sat. Există predispoziție la trântit uși, obiecte, la demisie, la amenițări cu despărțirea, la reproșuri și la vorbe grele.
Atâta vreme cât susținem intelectul, putem atinge o anumită responsabilizare a emoțiilor și implicit o gestionare favorabilă a modului în care ne raportăm la evenimentele ce se succed azi. Totodată, este util de știut că în acest tumult de energie și dinamism dat de coloana 123 se pot ajusta aceste trăiri prin autodisciplină și ordine. Pe plan relațional este util să ne încredem în vocea interioară care ne va sugera să ne retragem puțin pentru a ne aduna gândurile și pentru a exersa calmul și cumpătarea. Avem nevoie și de autoobservare, de optimism, benefice pentru a ne scoate din capcanele pesimismului și a energiilor joase. Este o zi destul de provocatoare, însă marea majoritate a oamenilor au arătat că ceva se schimbă în interiorul lor și fie că o fac conștient, sau inconștient, sunt capabili să depășească cu succes aceste momente intense. Energiile din ultima vreme au adus o trezire a conștiinței în masă, iar asta îi face pe oameni să își adreseze din ce în ce mai multe întrebări, cu alte cuvinte își solicită intelectul și îl antrenează, chiar dacă momentan încă nu sununt conștienți de ceea ce fac. Și ceea ce fac este pentru a crește vibrația colectivă și a transcede vechile paradigme, convingeri limitative, pășind spre versiuni mai bune ale lor și ale umanității, în general. Evident, este de subliniat și faptul că nu toată lumea o face în același ritm și nu toată lumea se trezește. Sunt suflete care au ales experiența suferinței, iar pentru ei este necesar să între în sensibilitatea lui 2 cu toate pânzele sus.
MINUTUL DE AUR : favorabil pentru lansarea celor mai fierbinți dorințe către Univers, minutul de aur apare astăzi, 20.07.2022 la ora 20:07.
BANILOR ȘI A SUCCESULUI: 2766
Anca SOFIAN