spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeTurismEscapadă de weekend în munţii Nemira

Escapadă de weekend în munţii Nemira

Rezervaţia naturală Nemira şi Valea Uzului reprezintă adevărate oaze de linişte pentru cei ce vor să scape de agitaţia cotidiană.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Rezervaţia naturală Nemira este o arie protejată de interes naţional, situată pe teritoriul judeţelor Bacău (90%) şi Covasna (10%). Aceasta are o suprafaţă de 3.490 de hectare şi este bogată în păduri de conifere, dar şi în specii de flori ocrotite. Pădurea din Rezervaţia Naturală Nemira este situată între 400 şi 1.639 de metri altitudine.

Traseele din munţii Nemira atrag turiştii datorită peisajelor deosebite şi sălbăticiei zonei. Potrivit adevarul.ro, deşi cu înălţimi mai modeste, munţii oferă în permanenţă surpriza descoperirii unor locuri cu adevărat minunate. În zona rezervaţiei naturale Munţii Nemira se practică un turism de recreere sau, altfel spus, un turism „verde” sau „ecologic”. Odată ajunşi aici puteţi admira natura în adevărata ei splendoare, ori vă puteţi delecta cu drumeţii montane şi partide relaxante de pescuit.

Trasee interesante pentru turişti

Pentru iubitorii de munte există două trasee recomandate, ambele cu plecare din staţiunea Slănic Moldova. Punctele finale ale acestora sunt Farcul Mare (Vârful Nemirei de 1.700 de metri) şi Farcul Mic (Vârful Nemirei de 300 de metri). Pe lângă acestea, cei mai îndrăzneţi dintre turişti se pot aventura spre Vârful Şandru, care are o înălţime de 1.639 de metri. Primele două trasee, recomandate de specialişti, au o lungime de 5 kilometri şi se parcurg, la pas, în aproximativ două ore.

„Turiştii pasionaţi de munte pot admira o vegetaţie unică, specifică zonei Nemira, peisaje inedite şi apele învolburate ale Bărzăuţei, pline de păstrăvi. Totodată, în lunile de toamnă iubitorii muntelui pot auzi boncănitul cerbilor”, a declarat pentru adevarul.ro Ionel Dumitru, şef  Birou fond forestier. El a mai explicat că planta numită sclipeţii, sau ochii şoricelului, sunt flori care cresc numai în această zonă.

Valea Uzului, un baraj natural de poveste

Valea Uzului şi Barajul de la Poiana Uzului reprezintă adevărate obiective turistice din Munţii Nemirei. Barajul construit aici, ce are o înălţime de 84 metri şi o lungime de aproximativ 500 metri, este primul baraj cu contraforţi din România.

Lacul se întinde pe o suprafaţă de 334 de hectare, având o lungime de 3,75 km şi o adâncime impresionantă de 64,7 metri. Aceste măsurători fac din lacul de la Valea Uzului un  adevărat gigant turistic al Bacăului, însă unul mai puţin cunoscut.

Istorie bogată în legende

Lacul şi barajul au o istorie foarte bogată, mai puţin cunoscută de străinii locului. Bătrânii povestesc despre existenţa unui frumos sat aşezat exact pe suprafaţa lacului acum sute de ani. Acest sat a fost mistuit în urma unui incendiu, iar prezenţa lui a rămas în inima şi în mintea bătrânilor până în ziua de azi, la fel ca minele de aur din apropierea Dărmăneştiului, un sat din vecinătate.

Legendele sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât discutăm despre minele săpate în zona Barajului, adevărate peşteri pustiite pe care le putem vizita şi astăzi. Bătrânii relatează despre nenumăratele bogăţii ce le ofereau munţii în vremuri demult apuse.

Barajul, construit în perioada 1965 – 1973, este primul baraj din România cu contraforţi tip ciupercă şi al doilea din Europa de acest fel. A fost construit pentru a alimenta cu apă potabilă Dărmăneştiul, Oneştiul, Târgu Ocna şi o bună porţiune din Bacău.

Barajul din Poiana Uzului şi Valea Uzului sunt zone ce aparţin rezervaţiei naturale Nemira, fiind unele dintre cele mai deosebite obiective turistice din Munţii Nemirei. Astfel, în jurul lor s-au construit nenumărate case de vacanţă şi pensiuni care pot oferi liniştea unei perioade de cazare într-un peisaj de poveste.

În coada lacului poţi petrece timp preţios în taberele Valea Uzului şi Sălătruc, iar în părţile barajului puteţi urca la pas pe Dealu Mare (dreapta) şi pe Căpuţeanu (stânga). Lacul se află într-un minunat defileu, la altitudinea de 500 de metri şi formează împreună cu toate celelalte locaţii un adevărat paradis al celor mai frumoase obiective turistice din Munţii Nemirei.

Căi de acces

Accesul spre traseele din munţii Nemira se poate face din Dărmăneşti (localitatea Sălătruc, în apropiere de Barajul Poiana Uzului), din comuna Dofteana, din Slănic Moldova (din staţiune şi zona popasului turistic), din comuna Oituz (localitatea Poiana Sărată), din pasul Oituz şi din judeţul Covasna (comunele Lemnia, Breţcu şi Estelnic). Căi de acces: Drum Naţional Adjud – Comăneşti, care trece prin oraşul Tg. Ocna şi Drumul Judeţean Tg. Ocna – Slănic Moldova; C.F.R. Adjud – Ciceu, cu gările Salina – Tg. Ocna, Dofteana.

 

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...