spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeTurismBijuteriile din inima Transilvaniei

Bijuteriile din inima Transilvaniei

Ţinutul Transilvaniei este unul dintre locurile din România în care tradiţionalismul este considerat drept un stil de viaţă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

În Transilvania există aproximativ 300 de aşezări în care este atestată locuirea saşilor, alături de români, maghiari şi celelalte etnii. Arhitectura medievală şi peisajul rural fac din Ardeal o provincie romantică.

Pe lângă faimoasele sate cu bisericile fortificate incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, specifice minorităţilor germane din zona Sibiului şi nord-vestul Transilvaniei, alte câteva popasuri merită atenţia călătorilor în trecerea lor prin judeţele Braşov, Alba, Mureş sau Cluj, unde puteţi redescoperi viaţa la sat sau lua contact cu stilul de viaţă încă simplu al localnicilor.

Rîmetea, Alba

Satul Rîmetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase din ţara noastră, având parte de o mulţime de atracţii, atât naturale, cât şi antropice. Ruinele unei cetăţi medievale, singura din Transilvania care a putut ţine piept trupelor tătare în secolul al XIII-lea, pot fi încă observate pe „Piatra Secuiului”, iar o altă cetate, situată la 3 km de sat, poate fi vizitată după o ascensiune pe lângă o stâncă destul de greu atacabilă. Cetatea Trăscăului a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind abandonată după anul 1703.

Satul este însă renumit pentru casele sale albe, cu puternice influenţe secuieşti şi nemţeşti. Cea mai veche casă din sat, a unui miner, a fost construită tocmai în anul 1668. De asemenea, cea mai veche moară funcţională din regiune, veche de peste două secole, poate fi vizitată în Rîmetea. Tot aici găsim şi celebrele morminte de familie săpate în stâncă, unice în România.

Localitatea poate servi ca punct de pornire pe traseul din Cheile Vălişoarei, în care se găsesc 27 de peşteri, cea mai lungă fiind de 134 de metri. În apropiere se află şi Cheile Plaiului şi Cheile Silosului.

Biertan, Sibiu

Biertan este o comună cu o istorie fascinantă, care găzduieşte un superb complex arhitectonic medieval, alcătuit dintr-o biserică ridicată în stil gotic târziu, între anii 1490 şi 1520, şi o centură de fortificaţii.

În 1397, Biertan este atestat ca cetate, iar în 1402 începe construirea bisericii fortificate. Cu timpul, Biertan a obţinut dreptul de a organiza un târg săptămânal în zilele de sâmbătă, astfel că zona a început să cunoască o mare dezvoltare economică.

Din 1572 până în 1856, Biertan a fost sediul episcopatului săsesc, aici construindu-se una dintre cele mai importante cetăţi din Transilvania, în jurul bisericii fortificate.

Cetatea Biertan a intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1993.

Localitatea Biertan, atestată încă din 1283, cuprinde cetatea ţărănească aflată pe o colină în centrul satului, cu 3 incinte, 6 turnuri, 3 bastioane de apărare şi o biserică în stil gotic târziu. Satul impresionează prin organizarea sa urbanistică, cu şirurile de case dispuse în jurul unei pieţe centrale, dar şi prin pitorescul zonei, unde domină liniştea, într-un sat ce pare pierdut între văile şi colinele din podişul Transilvaniei.

Cârţişoara, Sibiu

Cârţişoara este o localitate superbă aflată la poalele munţilor Făgăraş, punct de pornire pe Transfăgărăşan. Găsim aici o mulţime de case tradiţionale, dar şi câteva pensiuni extrem de bine pregătite pentru primirea turiştilor.

Este localitatea natală a unui român celebru, faimosul ţăran autodidact Badea Cârţan. Acest ţăran a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, distribuind clandestin cărţi româneşti în satele din această regiune. E renumit pentru că a călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian. În 1877, s-a înrolat, voluntar, în armată, pentru a lupta în războiul de independenţă.

Preluca Nouă, Maramureş

Preluca Nouă are peste 100 de case şi 15 cimitire. Aici găsiţi case vechi, din pământ, cu acoperiş din paie. Este faimos şi datorită produselor tradiţionale din brânză care se fac aici, ca pe vremea bunicilor. Dacă ajungeţi în Preluca Nouă şi nu intraţi în casa omului care vă invită, se supără.

Pentru cei care nu ştiu, satul Preluca Nouă a fost ales unul din cele mai frumoase sate din România de către Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România” în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR.

Breb, Maramureş

Satul Breb din Maramureş nu mai are nevoie de nici o prezentare. El face parte din cele mai frumoase sate din Transilvania şi a devenit faimos odată cu vizita pe care prinţul Charles al Marii Britanii a făcut-o în zonă. Satul este atestat documentar, sub numele actual de Breb, în 1715. La 20 martie 1360 este menţionat sub numele de Villa Olahalis sau Hodpataka, care s-ar traduce prin „satul pârâului cu brebi”, breb însemnând castor. Punctele forte ale satului Breb sunt păstrarea tradiţiilor, a portului popular şi a arhitecturii tradiţionale.

Şirnea, Braşov

Amplasat la poalele munţilor Pădurea Craiului, satul Şirnea e un sat de poveste. În anul 1960 a fost declarat primul sat turistic din România, iar acolo are loc, an de an, toamna, Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor).

Obiective turistice din zonă sunt: Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.

Sâmbăta de Sus, Braşov

Sâmbăta de Sus este o comună specială pentru arhitectura autentică românească, deoarece aici găsim două importante edificii ridicate în stil brâncovenesc. O biserică de zid a fost ridicată între 1696 şi 1707, de Constantin Brâncoveanu. Biserica avea să fie distrusă în 1785. Însă, în 1926, a început restaurarea bisericii, Regele Mihai I fiind socotit al doilea ctitor al lăcaşului. Interesant este că, în primii ani ai comunismului, portretul regelui Mihai I, de la intrarea în biserică, a fost acoperit cu var.

Un alt obiectiv extrem de interesant este Castelul Brâncoveanu, ctitorit de nepoţii domnitorului şi restaurat în anul 2010.

Într-o localitate din apropiere, Sâmbăta de Jos, poate fi vizitată şi o imensă herghelie de lipiţani. În schimbul biletului de intrare, turiştii pot vizita sute de cai, ale căror poveşti sunt istorisite de un ghid.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...