spot_img
miercuri, aprilie 23, 2025
AcasăSportBotoșănenii de la CS Sinh Dau, medaliați cu aur și bronz la...

Botoșănenii de la CS Sinh Dau, medaliați cu aur și bronz la Mondialele de Qwan-Ki-Do din Italia (VIDEO, FOTO)

Recent, Sala de Sport „Pala Castellotti” din localitatea Lodi, Italia, a găzduit a doua ediției a Campionatului Mondial de Copii și Juniori Intercluburi la Qwan-Ki-Do.

La eveniment au participat aproximativ 700 de sportivi de la cluburi de profil din Italia, Franța, Germania, Belgia, Anglia, Scoția, Elveția, Irlanda, Maroc, Senegal, Coasta de Fildeș, India, Canada, Moldova și România, care au concurat la categoriile copii și juniori cu vârsta între 7 și 17 ani.

Din România au fost prezente 13 cluburi care s-au prezentat cu sportivii calificați pentru Mondiale în urma performanțelor obținute la Campionatul Național.

Probele de concurs au fost diversificate oferind posibilitatea sportivilor să cucerească mai multe medalii: înlănțuiri individual, song luyen-înlănțuiri cu partener, înlănțuiri sincron și luptă competițională, astfel și munca depusă în perioada de pregătire a fost mai complexă și foarte intensă.

Medalii de aur și bronz aduse acasă de CS Sinh Dau Botoșani!

Județul nostru a fost reprezentat la acest eveniment major de 8 sportivi legitimați la Clubul Sportiv Sinh Dau Botoșani. Aceștia au participat la trei probe: înlănțuiri individual, înlănțuiri sincron și luptă competițională, vârsta 13-17 ani, gradul 1-4 cap albastru. În urma evoluției pe care au avut-o, elevii instructorului Constantin Airoaie au obținut o medalie de aur și una de bronz.

Chiar dacă nu au reușit să urce pe podium, merită evidențiată participarea la această competiție majoră și a sportivilor botoșăneni Sebastian-Cristian Harcotă, Raul-Teodor Dumitraș, Ioana Podaru și Sofia Nastasiu. De evidențiat ar fi că la proba de luptă fetele noastre au fost la 0,25 puncte de a urca pe podium întâlnind adversare puternice precum echipe din Franța și Italia.

„Felicit toți sportivii mei care au făcut deplasarea și au dat totul pe teren pentru a obține un rezultat frumos. Felicit pe cei care au adus în palmaresul clubului rezultate deosebite precum două medalii de aur și una de bronz. Eu sunt mulțumit de prestația sportivilor noștri care au ramas în topul medaliaților mondiali. Mulțumim tuturor celor de acasă care au fost alături de noi și ne-au susținut moral si financiar, părinți, rude, prieteni, colegi de club. De asemenea, mulțumim sponsorului Edi-Mar Company SRL care ne-a sprijinit financiar în această deplasare”, a declarat Constantin Airoaie, instructorul CS Sinh Dau.

România a terminat prima la „general” la probele tehnice!

La această ediție a Campionatului Mondial de Copii și Juniori Intercluburi la Qwan-Ki-Do, România a reușit să se mențină în top la medalii, acest aspect reieșind și din clasamentul pe țări la probele tehnice unde România a fost pe primul loc cu 28 medalii de aur, 31 de argint și 31 de bronz, secondată de Belgia cu 8 medalii de aur, 3 de argint și 12 de bronz și Italia cu 5 medalii de aur, 4 de argint și 15 de bronz. Locul IV în acest clasament general a revenit Franței cu 4 medalii de aur , 3 de argint și 12 de bronz.

Medaliații CS Sinh Dau Botoșani

  • Medalie de aur: luptă competiționala pe echipe, 13-15 ani, grade (Eduard-Daniel Harcotă, Darius-Marian Harcotă, Ștefan Sacultanu)
  • Medalie de bronz: înlănțuiri individual, 16-17 ani grade (Eduard-Marian Ducan).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
24.5 ° C
24.6 °
24.4 °
31 %
3kmh
27 %
mie
27 °
J
24 °
vin
26 °
S
18 °
D
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Continuă războiul cu hrănitul animalelor greșite.

EDITORIAL

Recenta „ascundere” de către judecătorii suceveni a celor trei persoane implicate în niște presupuse acte de corupție (Verginel Gireadă - primarul comunei M. Eminescu,...

EPIGRAMA ZILEI

Lumea toată azi e bine, Că așa-i de sărbători Dar nu disperați, revine La ... perenele-i valori!   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...