Gloria Ultra, reprezentanta județului în cel de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, va juca astăzi, în ultima etapă din sezonul „regular”, împotriva celor de la Bucovina Rădăuți.
Duelul dintre cele două formații va avea loc pe terenul de sintetic din cadrul „Bazei Sportive 1 Mai” din Dorohoi, începând cu ora 15.00, intrarea suporterilor fiind liberă.
Meciul este cu o miză foarte mare. Și asta pentru că în cazul unui succes al elevilor lui Florin Croitoru, Gloria Ultra se poate califica în play-off. Din păcate pentru dorohoieni, aceștia nu depind doar de propriul rezultat, având nevoie, în plus, de eșec înregistrat în această etapă de CSM Bacău sau de CSM Vaslui.
Într-un astfel de scenariu, Gloria Ultra ar ajunge la egalitate de puncte cu măcar una dintre echipele nominalizate, iar aici ar intra în vigoare primul criteriu de departajare: meciurile directe. Aici dorohienii stau mai bine decât ambele trupe: 4 puncte din 6 câștigate cu Vaslui și două remize, 0-0 acasă, 2-2 ”afară”, cu CSM Bacău. Și la o eventuală egalitate între toate cele trei pretendente la play-off, ”păunii” ar ieși mai bine. Formația lui Croitoru și Popa a câștigat 6 puncte, urmată de CSM Bacău cu 5 și CSM Vaslui cu 4.
Program etapa a 18-a, Liga a-III-a, seria I
Gloria Ultra – CSM Bucovina Rădăuți
CS Știința Miroslava – ACS FC Șoimii Gura Humorului
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2 – CSM Bacău
ACS FC Bacău – CSM Vaslui
ACS Șomuz Fălticeni – ACS USV Iași