FCSB, campioana României en-titre, a reușit să se califice în faza optimilor de finale ale Europa League, a cărei primă manşă i-o aduce acasă pe Olympique Lyon.
După tragerea la sorți de joi, la prânz, FCSB a fost desemnată să joace cu Lyon, în faza optimilor de finală, cu prima manșă la București (6 martie). Dacă va trece de francezi, FCSB va da apoi peste învingătoarea dintre Sociedad și Manchester United.
Tabloul complet din optimile Europa League se prezintă astfel: Bodo/Glimt – Olympiakos, Fenerbahce – Rangers, Ajax – Frankfurt, FCSB – Lyon, AZ Alkmaar – Tottenham, Real Sociedad – Manchester United, Plzen – Lazio, AS Roma – Bilbao.
Tot joi a avut loc tragerea la sorți și pentru optimile din Champions League, din care au rezultat câteva confruntări foarte tari, precum PSG – Liverpool, ori derbiurile locale Real Madrid – Atletico Madrid și Bayern Munchen – Bayer Leverkusen.
Celelalte partide din optimile UCL sunt: PSV – Arsenal, Club Brugge – Aston Villa, Benfica – Barcelona, Dortmund – Lille, Feyenoord – Inter.