Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului de vineri, 7 februarie, ora 20,00, cu Dinamo de pe „Municipal”, că orice punct acumulat de elevii săi reprezintă un mare plus.
„Echipa a arătat de la joc la joc că este în creștere. Vine un nou joc foarte important. Pentru noi contează enorm să acumulăm puncte până la finalul acestui regular. Orice punct pe care îl vom pune în dreptul nostru va conta în clasamentul final, chiar dacă ele se înjumătățesc. Ținând cont de faptul că programul pe care îl avem până la finalul regularului este în continuare complicat, acumularea de puncte este foarte importantă. Întâlnim revelația SuperLigii. Se pare că Dinamo și-a regăsit liniștea și pedigree-ul de echipă care se bate la primele locuri. Nu s-a mai întâmplat asta de ceva timp. Suntem la rândul nostru montați și știm că ne așteaptă o partidă dificilă. Băieții sunt însă conștienți, nu numai de locul din clasament, ci și de nevoia de puncte, așa că trebuie să abordăm jocul cu multă încredere”, a declarat Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani.
Partida FC Botoșani – Dinamo București, meci contând pentru etapa a XXVI-a a SuperLigii, va avea loc vineri, 7 februarie, de la ora 20:00 pe Stadionul „Municipal”.