miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăSportProgramul rundei a V-a din Champions League

Programul rundei a V-a din Champions League

Astăzi se va da drumul celei de-a V-a runde din Champions League.

Vă reamintim că din această ediție, noul format din Champions League aduce finale etapă de etapă. Începând cu această ediţie a competiției, cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume se desfășoară sub forma unui minicampionat, acesta înlocuind faza obișnuită a grupelor din ultimii ani. Această schibare a făcut ca și numărul echipelor participante să crescă de la 32 la 36.

La tragerea la sorţi, echipele au fost împărţite în patru urne, în funcţie de coeficientul UEFA calculat pe baza rezultatelor în cupele europene în ultimele cinci sezoane. Fiecare formaţie va întâlni opt cluburi, câte două din fiecare urmă, cu un meci în deplasare şi un meci acasă pentru fiecare urnă.

După această fază iniţială, care va avea loc între 17 septembrie şi 29 ianuarie, primele opt echipe vor fi calificate direct în optimi de finală, în timp ce formaţiile clasate între locurile 9 şi 24 vor juca pentru ultimele opt bilete în optimi în baraje tur-retur. Finala competiţiei va avea loc pe 31 mai 2025 la Munchen.

Câştigătoarea va primi un cec de cel puţin 86 de milioane de euro, faţă de 68 de milioane de euro până acum. În total, suma de 2,467 miliarde de euro va fi împărţită participantelor, faţă de 2 miliarde în sezonul 2023-2024.

Duelurile din UCL sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Program etapa a V-a Champions League  

Marți, 26 noiembrie 2024       
ora 19:45 Sparta Praga – Atletico Madrid
ora 19:45 Slovan Bratislava – AC Milan
ora 22:00 FC Barcelona – Brest
ora 22:00 Young Boys – Atalanta
ora 22:00 Bayer Leverkusen – Salzburg
ora 22:00 Inter Milano – RB Leipzig
ora 22:00 Manchester City – Feyenoord Rotterdam
ora 22:00 Sporting Lisabona – Arsenal
ora 22:00 Bayern Munchen – PSG

Miercuri, 27 noiembrie 2024
ora 19:45 Sturm Graz – Girona
ora 19:45 Steaua Roșie Belgrad – VfB Stuttgart
ora 22:00 Celtic – Club Brugge
ora 22:00 AS Monaco – Benfica Lisabona
ora 22:00 PSV Eindhoven – Șahtior Donețk
ora 22:00 Liverpool – Real Madrid
ora 22:00 Dinamo Zagreb – Borussia Dortmund
ora 22:00 Bologna – Lille
ora 22:00 Aston Villa – Juventus

 

Clasament Champions League

1. Liverpool                  4                4       0       0       10 – 1                 12
2. Sporting                   4                3       1       0       9 – 2                   10
3. AS Monaco               4                3       1       0       10 – 4                  10
4. Brest                        4                3       1       0       9 – 3                   10
5. Inter Milano              4                3       1       0       6 – 0                   10
6. Barcelona                 4                3       0       1       15 – 5                 9
7. Borussia                   4                3       0       1       13 – 6                 9
8. Aston Villa                4                3       0       1       6 – 1                   9
9. Atalanta                    4                2       2       0       5 – 0                  8
10. Man. City                4                2       1       1       10 – 4                 7
11. Juventus                 4                2       1       1       7 – 5                   7
12. Arsenal                   4                2       1       1       3 – 1                   7
13. Leverkusen             4                2       1       1       6 – 5                   7
14. Lille                        4                2       1       1       5 – 4                   7
15. Celtic                      4                2       1       1       9 – 9                  7
16. Dinamo Zagreb       4                2       1       1       10 – 12               7
17. Bayern Munchen     4                2       0       2       11 – 7                 6
18. Real Madrid            4                2       0       2       9 – 7                   6
19. Benfica Lisabona     4                2       0       2       7 – 5                   6
20. AC Milan                 4                2       0       2       7 – 6                  6
21. Feyenoord              4                2       0       2       7 – 10                 6
22. Club Brugge           4                2       0       2       3 – 6                   6
23. Atletico Madrid       4                2       0       2       5 – 9                   6
24. PSV Eindhoven       4                1        2      1       7 – 5                   5
25. PSG                      4                1       1       2       3 – 5                    4
26. Sparta Praga          4                1       1       2       5 – 8                   4
27. VfB Stuttgart          4                1       1       2       3 – 6                   4
28. Șahtior Donețk       4                1       1       2       2 – 5                   4
29. Girona                   4                1       0       3       4 – 8                   3
30. FC Salzburg           4                1       0       3       3 – 10                  3
31. Bologna                 4                0       1       3       0 – 5                    1
32. RB Leipzig             4                0       0       4       4 – 9                    0
33. Sturm Graz            4                0       0       4       1 – 6                    0
34. Young Boys            4                0       0       4       1 – 11                  0
35. Steaua Roșie          4                0       0       4       4 – 16                  0
36. Slovan Bratislava    4                0       0       4       2 – 15                  0

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...