SuperLiga revine după pauza datorată jocurilor echipelor naţionale cu un meci de foc pentru FC Botoșani. Elevii lui Liviu Ciobotariu îi vor înfrunta în deplasare, duminică, 20 octombrie, de la ora 16:00, pe cei ai lui Constantin Gâlcă, antrenorul care a stat departe de fotbalul românesc aproape 9 ani dar s-a întors la timp pentru a-i face pe olteni să viseze din nou la titlu.
Diferența dintre cele două formații după primele 12 runde scurse din acest sezon competițional al SuperLigii este de 9 puncte, „juveții” fiind pe locul 2 cu 20 de puncte, la trei puncte de liderul „U” Cluj, în timp ce botoșănenii se află pe poziția 15 cu 11 puncte, având și un meci mai puțin disputat.
Atmosfera de la antrenamentele „roş-alb-albaştrilor” a fost una concentrată după victoria cu Rapidul de pe „Municipal” din runda precedentă, scor 2-0, jucătorii fiind deciși să „recidiveze” în Bănie. De altfel, la conferința de presă premergătoare duelului de duminică, Liviu Ciobotariu a ținut să-și laude elevii pentru felul în care au răspuns cerințelor sale la antrenamente, dezvăluind că aceștia l-au pus în dificultate înaintea acestui duel.
„Toți merită să fie titulari după felul în care s-au pregătit în această perioadă, însă regulamentul nu-mi permite să trimit pe teren decât 11 titulari plus încă cinci jucători. Sper să fiu inspirat în alegerea formulei de start și să ne atingem obiectivul în Bănie. Am convingerea că vom face o o partidă bună la Craiova și ne vom întoarce cu punct sau puncte”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani.
Încrezător într-un rezultat pozitiv în Bănie s-a arătat și Eduard Florescu. Prezent la conferința de presă premergătoare duelului cu Universitatea Craiova, mijlocașul lui Ciobi crede că FC Botoșani este capabilă să obțină chiar victoria în acest duel, la fel cum a demonstrat și în meciul cu „alb-vișinii” din runda precedentă, și astfel să părăsească subsolul clasamentului.
„Pentru noi nu ar fi o surpriză să câștigăm acest meci. Poate pentru alții ar fi. Noi știm cine suntem, cum ne-am antrenat și din punctul nostru de vedere chiar nu ar fi o surpriză să obținem un rezultat pozitiv. E drept, suntem pe locul 15, însă nu ne îngrijorează situația din clasament. Este un campionat foarte disputat, iar clasamentul este foarte strâns. Cu o victorie poți ajunge foarte sus, iar jocul nostru nu ne dă deloc motive de îngrijorare”, a declarat Eduard Florescu.
Va fi al 28-lea duel între „juveți” și botoșăneni în SuperLigă. Oltenii au un ușor avantaj la „directe”, conducând cu 11-9 la victorii, alte 7 partide terminându-se nedecis. Pe lângă cele 27 de dueluri din primul eșalon fotbalistic al țării, cele două grupări s-au mai aflat față în față încă de trei ori în Cupa României, oltenii conducând cu 2-1 la victorii.
Partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, contând pentru runda a XIII-a din SuperLigă, se va disputa duminică, 20 octombrie, de la ora 16:00 în Bănie și va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Echipe probabile: Universitatea Craiova – FC Botoșani
Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu – Oshima, Căpățînă – Baiaram, Houri, Mitriță – Lukic
Antrenor principal: Costel Gâlcă
FC Botoșani: Anestis – Ad. Friday, G. Miron, R. Sadiku, Pavlovic – Fr. Junior, Ed. Florescu – Șt. Bodișteanu, Ongenda, Mouadib –Ad. Chică-Roșă
Antrenor principal: Liviu Ciobotariu