vineri, aprilie 11, 2025
AcasăSportPloaie de goluri în Campionatului Județean – Liga a V-a (FOTO)

Ploaie de goluri în Campionatului Județean – Liga a V-a (FOTO)

Cea de-a treia rundă a Campionatului Județean – Liga a V-a, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF), a adus meciuri spectaculoase. În total, în jocurile programate în cele două serii s-au marcat 43 de goluri.

În urma rezultatelor înregistrate în runda a III-a, în Seria Sud trei echipe au maxim de puncte, ACS Rapid Plopenii Mari, AFC Cristalul Dorohoi și AFCS Roma, departajarea fiind făcută la golaveraj.

În Seria Nord, FC Inter Viișoara este singura care se poate lăuda cu maxim de puncte după primele trei runde, podiumul fiind completat de  ACS Viitorul Dorohoi cu 7 puncte și Azurii 92 Mileanca cu 5 puncte.

Așa cum v-am informat anterior, competiția organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) reunește la start din acest sezon competițional 19 formații. Acestea au fost împărțite în două serii, 10 fiind repartizate în Seria Sud, iar 9 în Seria Nord. Noutățile noului sezon competițional al Ligii a V-a le reprezintă formațiile ACS Grănicerii Românești Botoșani, CS Pro Vorona, AFC Cristalul Dorohoi și ACS Rapid Plopenii Mari, CS Vorniceni, ACS Arsenal Epureni și CSO Viitorul Darabani.

Următoarea rundă din Campionatului Județean – Liga a V-a este programată la sfârșitul acestei săptămâni.

Rezultate etapa a III-a Campionatul Județean – Liga  a-V-a – Seria Sud
AFCS Roma – ACS Vicoleni 2-1
ACS Grănicerii Românești Botoșani – A.S.Flacăra 1907 Flămânzi 5-0
ACS Arsenal Epureni – AFC Cristalul Dorohoi 2-4
ACS Rapid Plopenii Mari – CS Pro Vorona 2-0
AS Spartan Ripiceni – ACS Spicul Iacobeni 2-0

Program etapa a IV-a Campionatul Județean – Liga  a-V-a – Seria Sud
Duminică, 22 septembrie

ora 11:00 AFC Cristalul Dorohoi – ACS Rapid Plopenii Mari
ora 11:00 ACS Spicul Iacobeni – ACS Grănicerii Românești Botoșani
ora 13:00 A.S.Flacăra 1907 Flămânzi – ACS Arsenal Epureni
ora 13:45 CS Pro Vorona – AFCS Roma
ora 13:45 ACS Vicoleni – AS Spartan Ripiceni

Rezultate etapa a III-a Campionatul Județean – Liga  a-V-a – Seria Nord
CSO Viitorul Darabani – CS Vorniceni 5-3
FC Inter Viișoara – AS Real Hudești 5-2
ACS Viitorul Dorohoi – Speranța Dumbrăvița 3-1
Azurii 92 Mileanca – Nord Star Pomârla 5-1
ACS Viitorul Broscăuți a stat

Program etapa a IV-a Campionatul Județean – Liga  a-V-a – Seria Nord
Duminică, 22 septembrie

ora 11:00 CS Vorniceni – Azurii 92 Mileanca
ora 11:00 AS Real Hudești – CSO Viitorul Darabani
ora 11:00 Nord Star Pomârla – ACS Viitorul Dorohoi
ora 13:45 ACS Viitorul Broscăuți – FC Inter Viișoara
Speranța Dumbrăvița stă

Mai jos aveți o galerie foto de la partida Azurii 92 Mileanca – Nord Star Pomârla, scor 5-1

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...