Selecţionatele Scoţiei şi Elveţiei au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), la Koln, într-un meci contând pentru etapa a doua din Grupa A a Campionatului European din Germania.
Ambele goluri s-au marcat după erori, reuşita scoţienilor fiind autogolul lui Fabian Schaer (min.13), în timp ce pentru elveţieni a punctat Xherdan Shaqiri (min.26), după o pasă venită de la adversar.
Cu acest egal, Elveţia face un pas important către optimile de finală, în timp ce Scoţia are nevoie de o victorie cu Ungaria pentru a avea şanse de a merge mai departe. În celălalt meci din această grupă, Germania a învins Ungaria cu 2-0 şi s-a calificat în optimi.
Duminică 23 iunie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Elveţia – Germania (Frankfurt, 22:00) şi Scoţia – Ungaria (Stuttgart, 22:00).
Rezultate și program Grupa A
Etapa I
Germania – Scoția 5-1
Ungaria – Elveția 1-3
Etapa II
Germania – Ungaria 2-0
Scoția – Elveția 1-1
Etapa III – Duminică, 23 iunie
22.00:(Frankfurt) Elveția – Germania
22.00: (Stuttgart) Scoția – Ungaria
Clasament Grupa A
1 Germania – 6 pct.
2 Elveția – 4 pct.
3 Scoția – 1 pct.
4 Ungaria – 0 pct.