După ce au susținut vizita medicală, la sfârșitul și începutul acestei săptămâni, jucătorii FC Botoșani s-au reunit în această după amiază sub bagheta lui Bogdan Andone.
„Am revenit cu gânduri pozitive pentru noi provocări și bucuroși că ne-am îndeplinit obiectivul de a juca și în sezonul viitor în Liga 1. Chiar dacă perioada va fi destul de scurtă până la începerea campionatului, perioada de transferuri e mult mai lungă. Nu ne grăbim. Trebuie să găsim jucătorii potriviți, pe pozițiile unde suntem descoperiți. Vom vedea dacă vor mai pleca din jucători. Nu sunt adeptul să fac schimbări mari în lot, mai ales că jucătorii care au evoluat în primăvară, au demonstrat că au inimă, au caracter și că putem să ne îndeplinim obiectivele propuse. Vom vedea mai mult jucători tineri, din cadrul academiei noastre, să vedem dacă mai găsim ceva jucători de viitor. Vineri, când vom pleca în Austria, vom trage linie asupra lotului”, a declarat Bogdan Andone.