Atalanta -Leverkusen se va disputa astăzi, 22 mai, de la ora 22.00 în ultimul act al Europa League, ediția 2023-2024. Atalanta – Leverkusen se va juca pe „Aviva Stadium” din Dublin.
Finala EL, Atalanta – Leverkusen, va fi arbitrată de românul Istvan Kovacs și va fi transmisă în direct de Pro Arena.
În semifinalele Europa League, Atalanta a trecut de Marseille, după 1-1 pe „Velodrome” și 3-0 la Bergamo. De partea cealaltă, în penultimul act al competiției, Leverkusen a trecut de AS Roma, după 2-0 pe „Olimpico” și 2-2 pe „BayArena”.
Cele două s-au mai aflat față în față în optimile Europa League, ediția 2021-2022. Atunci italienii s-au impus în dublă manșă cu 3-2 la Bergamo și 1-0 în Germania.
Echipa antrenată de Xabi Alonso este echipa momentului în fotbalul european și chiar mondial, fiind neînvinsă în ultimele 51 de meciuri oficiale disputate în toate competițiile. Se pare că în acest sezon, toate astrele s-au aliniat pentru „aspirine” și este greu de crezut că, având în vedere forma fantastică și moralul pe care îl au, băieții lui Alonso vor rata trofeul pus în joc la Dublin. Chiar dacă vor avea parte de o replică pe măsură din partea unei formații solide și foarte bine articulate, Leverkusen pleacă favorită la câștigarea trofeului pus în joc.