FC Botoșani este la mâna ei pentru a rămâne în SuperLigă!
Cu o etapă înaintea finalului acestui play-out, lupta pentru salvarea de la retrogradare este mai încinsă ca niciodată de când prima ligă se desfășoară în acest format.
Ultima etapă din play-out-ul SuperLigii, programată duminică, 12 mai, de la ora 21:30, va decide cele două echipe care vor retrograda direct și cele două care vor merge la barajul pentru menținerea în primul eșalon valoric al țării.
Cinci din cele zece formații din play-out, UTA (37 pct.), Oțelul (33 pct.), FC Hermannstadt (31 pct.), „U” Cluj (30 pct.) și Petrolul (29 pct.) și-au asigurat matematic prezența la startul ediției viitoare a SuperLigii. În schimb, FC Botoșani (25 pct.), FC Voluntari (24 pct.), Poli Iași (24 pct.), Dinamo (22 pct.) și FCU 1948 (22 pct.) vor lupta în ultima etapă pentru salvarea de la retrogradare. Prima dintre cele cinci se salvează, următoarele două merg la baraj, în timp ce ultimele două retrogradează direct. FCU 1948 și Dinamo stau la mâna rezultatelor pentru a mai spera la salvare, însă e obligatoriu să câștige. În cazul în care nu își câștigă meciurile, retrogradează direct, fără să mai conteze celelalte rezultate.
De evidențiat ar fi că în ultima rundă, cele cinci echipe angrenate în lupta pentru evitarea matineului nu se vor duela în meciuri directe, ci vor susține partide cu echipele scăpate de griji. Dintre toate cele cinci echipe aflate în „zona roșie”, FC Botoșani este singura care va evolua în deplasare, celelalte patru având avantajul terenului propriu în această ultimă rundă.
FC Botoșani dezavantajată la principalele criterii de departajare!
Un aspect foarte importante în această luptă în caz de egalitate de puncte în reprezintă criteriile de departajare. Principalul criteriu este cel al rotunjirii de 0.5 puncte aplicată la intrarea în play-out. Aici, dintre formațiile implicate în lupta pentru salvare, avantajată este FC Voluntari, singura care nu a beneficiat de acest aspect.
Următorul criteriu în caz de egalitate de puncte îl reprezintă numărul de puncte din sezonul regular, ierarhia fiind Poli Iași, FCU 1948, Dinamo și FC Botoșani. Practic, în caz de egalitate cu oricare dintre formațiile aflate în lupta pentru evitarea retrogradării, FC Botoșani este dezavanjtajată din orice poziție.
Trupa lui Bogdan Andone își poate decide singură soarta!
Partea bună este că echipa pregătită de Bogdan Andone își poate decide singură soarta fără a mai sta la mâna rezultatelor. Cu o victorie la Galați, „roș-alb-albaștrii” sunt siguri de locul la startul ediției viitoare a SuperLigii, în timp ce cu o remiză își asigură 100% locul la baraj. Botoșănenii pot evita barajul și în cazul în care obțin un punct cu Oțelul, cu condiția ca FC Voluntari și Poli Iași să nu câștige cu „U” Cluj respectiv Petrolul.
Există și varianta, ce-i drept, mai puțin probabilă, ca FC Botoșani să-și mențină locul pe care îl ocupă în acets moment, care îi permite menținerea în prima ligă și fără baraj chiar dacă pierde cu Oțelul. În acest caz ar trebui ca FC Voluntari și Poli Iași să pierdă cu „U” Cluj și Petrolul, iar Dinamo și FCU 1948 să nu câștige cu UTA și FC Hermannstadt.
De asemenea, există și varianta nedorită în care FC Botoșani să retrogradeze direct dacă pierde cu Oțelul, iar FC Voluntari și Poli Iași nu pierd cu „U” Cluj și Petrolul și Dinamo și FCU 1948 înving UTA și FC Hermannstadt.
Program etapa a IX-a play-out SuperLiga
Duminică, 12 mai 2024
ora 21:30 Oțelul – FC Botoșani
ora 21:30 Poli Iași – Petrolul Ploiești
ora 21:30 FCU 1948 – FC Hermannstadt
ora 21:30 Dinamo – UTA
ora 21:30 FC Voluntari – „U” Cluj
Clasament play-out SuperLiga
1 UTA – 37 pct.
2 Oțelul Galați – 33 pct
3 FC Hermannstadt – 31 pct
4 „U” Cluj – 30 pct.
5 Petrolul Ploiești – 29 pct. *
6 FC Botoșani – 25 pct. *
7 FC Voluntari – 24 pct.
8 Poli Iași – 24 pct.*
9 Dinamo – 22 pct. *
10 FCU 1948 – 22 pct. *
*) au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte
Criteriile de departajare pentru play-off şi play-out în Superligă:
-înjumătăţirea punctelor, dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea de 0,5 puncte;
-numărul de puncte obţinute la finalul sezonului regulat, meciurile directe
în play-off/play-out;
-golaverajul mai bun în meciurile directe, numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe;
-golaverajul general mai bun în toate meciurile jucate (play-off/play-out şi sezon regulat);
-numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat;
-dacă egalitatea se menţine, se va disputa un meci de baraj