Bogdan Andone, antrenorul principal al FC Botoșani, a dezvăluit la finalul meciului cu Dinamo secretul victoriei obținute în prelungiri cu scorul de 2-1.
„Le-am transmis jucătorilor că trebuie să avem multă răbdare, că trebuie să avem încredere să jucăm până la fluierul final al arbitrului. O victorie dramatică, dar importantă. Cea mai importantă este credinţa băieţilor în echipă. În alte meciuri am pierdut pe final, azi Dumnezeu ne-a dat punctele înapoi. Mă bucur pentru Mailat că are trei goluri în trei meciuri. Am făcut un pas important azi. Suntem obişnuiţi cu presiunea asta. Am spus-o, am încercat să nu pun eu presiune pe băieţi. Atmosfera a fost extraordinară. Le mulţumesc suporterilor. Le dau încredere jucătorilor. Îi rog să vină şi la meciul de la Ploieşti”, a declarat Bogdan Andone, după FC Botoşani – Dinamo 2-1.
În urma rezultatului de pe „Municipal”, FC Botoșani a urcat pe locul 7 în clasament, cu 21 de puncte, în timp ce Dinamo a căzut pe locul 9, cu 20 de puncte.