FC Botoșani – Farul se va disputa vineri, 8 martie, de la ora 20.00 în cadrul ultimei runde din acest „regular” al SuperLigii. FC Botoșani – Farul se va juca pe stadionul „Municipal” din Botoșani. De la aceeași oră se vor juca CFR Cluj – FC Hermannstadt, Petrolul – Sepsi OSK, Dinamo – UTA și FC Voluntari – „U” Cluj.
Cu 20 puncte, moldovenii ocupă locul 16, loc direct retrogradabil și vor lupta în play-out pentru evitarea „matineului” și indiferent de rezultatul partidei cu „rechinii”, trupa lui Bogdan Andone va încheia acest „regular” pe ultimul loc.
„Roș-alb-albaștrii” sunt fără victorie în ultimele cinci meciuri din SuperLigă și vin după un eșec, scor 1-0 pe „Cluj Arena” cu „U” Cluj. Înfrângerea din Ardeal a fost a treia consecutivă suferită de botoșăneni după cele cu FCSB din deplasare (3-2) și Sepsi OSK de acasă (2-1). De notat ar fi că formația lui Andone are două victorii, două remize și patru eșecuri în 2024 în SuperLigă. Suspendați cu „U” Cluj, George Miron și Romario Benzar vor reveni în primul 11 pentru meciul cu Farul
De partea cealaltă, cu 42 de puncte, Farul se află pe locul 5, având două lungimi peste Sepsi OSK, FC Hermannstadt și UTA, formații aflate pe locurile 7, 8 și 9 în SuperLigă. În week-end-ul trecut Farul a terminat nedecis la Ovidiu cu CFR Cluj, scor 1-1. Formația lui Gică Hagi are o singură victorie în ultimele șase meciuri din SuperLigă. Per total, în 2024, „rechinii” au trei victorii, trei remize și două eșecuri.
Elevii „Regelui” și-au împărțit în mod egal victoriile și eșecurile în deplasare în acest sezon, câte 6 la număr, două partide terminându-le nedecis
Vă reamintim că în tur, cele două au terminat nedecis la Ovidiu, scor 1-1, iar cea mai clară victorie a dobrogenilor împotriva moldovenilor s-a înregistrat pe 4 decembrie 2022 la Ovidiu, scor 8-0. Suspendat pentru duelul cu CFR Cluj, Cristi Ganea va reveni în lotul campioanei pentru duelul din Moldova.
Campioana en-titre Farul merge în play-off cu o victorie la Botoșani, fără a mai sta la mâna indirectelor. În proporție foarte mare, „rechinii” își pot asigura prezența în „top 6” și cu o remiză la Botoșani. Singurul scenariu în care egalul nu aduce calificarea trupei „Regelui” în play-off e cel în care „U” Cluj câștigă la Voluntari, UTA obține o victorie la cel puțin 5 goluri cu Dinamo, iar FC Hermannstadt și Sepsi nu ajung și ele la 43 de puncte. De evidențiat ar fi însă că dobrogenii ajung în top 6 și în cazul unui eșec la Botoșani, caz în care însă au nevoie ca 3 din următoarele 4 lucruri să se întâmple, și anume: „U” Cluj să piardă la Voluntari, Sepsi să nu facă maximum de puncte, iar UTA să nu câștige la Dinamo, la fel ca și FC Hermannstadt în „Gruia”.
Partida FC Botoșani – Farul va începe la ora 20:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Echipe probabile
FC Botoșani: Kukić – Benzar, Celea, Miron, Țigănașu– V. Dican, Ed. Florescu, I. Filip – Kaproff, Lopez, Mitrov
Antrenor: Bogdan Andone
Farul: Buzbuchi – Dussaut, Larie, Boli, Kiki – Vână, Nedelcu, R. Diaconu – Grigoryan, L. Munteanu, Rivaldinho
Antrenor: Gică Hagi