Luna februarie a fost una de vis pentru sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Botoșani.
La mijlocul lunii, mai exact în perioada 17-18 februarie 2024, la Râmnicu Vâlcea, a avut loc finala Campionatului Național de Karate, competiție destinată categoriilor de sportivi de la minicadeți până la seniori, prima competiție de nivel național pentru anul 2024.
Karatiștii Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) Botoșani coordonați de profesorii Mihai Drețcanu și Cristian Petru Honceru, au participat cu un număr de 25 de elevi pentru a concura cu cei mai buni sportivi din România. Acești copii minunați au demonstrat încă o dată că, prin educație și sport, pot ajunge pe prima treaptă a podiumului național de karate.
Roadele muncii secției de karate s-au materializat prin obținerea a 45 medalii la individual și 18 medalii în competiția dedicată echipelor!
Sportivii câştigători sunt: Sara Buhaschi, Justinian Daniel Rusu, Alexandru Pădurariu, Alexandru Marian Ursache, Denis Achiţei, Denis Matei, Andra Vlas, Adelina Solonariu, Ilinca Nicuţă, Albert Ștefan Prispian, Radu Andrei Berescu, David Chiţescu, Albert Vatamanu, Matei Condurache, David Nechifor, Alisa Palade, David Maftei, Raul Arama, Adelina Anton, Sofia Ciontea, Sofia Mihaiuc, Gabriel Basaga, Kevin Honceru, Denis Maniga, Gabriela Gigica.
Echipele de minivolei în top!
Și sportivii legitimați la secția de minivolei a CSȘ Botoșani au fost la înălțime în luna februarie. În week-end-ul trecut, mai exact în perioada 23-25.02.2024, echipele secției de minivolei s-au calificat la turneele semifinale care se vor desfășura în perioada 12-14.04.2024. Echipa de minivolei fete, condusă de profesoara Ana-Maria Aluculesei, a câştigat toate cele 3 meciuri împotriva echipelor contracandidate :LPS Piatra Neamţ, CSȘ Bacău şi ACS HV Juniori Iaşi.
Echipa de minivolei fete este formată din următoarele speranțe ale voleiului românesc: Teodora Drăgoi, Alessia Sara Curteanu, Ilinca Răileanu, Maria Ioana Creţu, Eliza Acasandrei, Erika Maria Oncioaiei, Ingrid Ungureanu, Alessia Maria Vasiliu, Cosmina Elena Trofin, Emilia Elena Macsim, Sandra Burlacu, Alessia Ioana Avăsiloaei.
De asemenea, echipa de minivolei băieți, condusă de profesor Daniel Borcea, a câştigat toate cele 3 meciuri împotriva echipelor contracandidate: LPS Suceava, LPS Buzău şi CSS Bacău.
Echipa de minivolei băieți este formată din următoarele speranțe ale voleiului românesc: Alexandru Paladi, Nicoale Şovan, David Aconstantinesei, David-Alin Sulugiuc, Răzvan Beleuz, Iannis Chică Roşă, Darius Aruştei, Silviu Şobîrneţ, Iustinian Radu, Matei Cohal, Luca Stoleru, Daniel Beldianu, Alexandru Humelnicu.
Baschetbalistele U13, victorii pe linie la Arad!
Echipa de baschet U 13 fete condusă de profesor Silviu Gheorghiu a câștigat toate cele trei meciuri în etapa de la Arad contra echipelor CS Valea Calugărească, CSU Cluj şi TCC Baschet UAV Arad.
Fetele câștigătoare sunt: Aniela Ciotir, Alexia Cristiana Miron, Ariana Ştefania Ghetler, Alessia Gabriela Matei, Karina Iuliana Ciobanu, Sofia Ilinca Timofte, Sofia Anton, Karina Pricop, Erika Gabriela Chişcaru, Antonia Dascălu, Agnes Ioana Axinte, Andreea Ioana Pronciac, Giulia Gabriela Alexandru.
Două victorii bifate și de echipa de baseball U11 a CSȘ Botoșani!
Tot în luna februarie, echipa de baseball condusă de profesor Bogdan Pîrvu a înregistrat două victorii şi două înfrângeri la campionatul Naţional de Baseball U11-Turneul 1 sală desfăşurat la Botoşani. Componenții echipei CSȘ au fost: Eduard Groholschi, Ianis Câmpanu, Alexandru Manolache, David Manolache, Ştefan Ivanovici, Răzvan Ignat, Marco, Mihalesco Simon Cuciureanu, Anastasia Amalia Zamosteanu, Miruna Palamariu, Andrei Ghidovăţ și Andreas Dănilă.
„Mulțumim pe aceasta cale Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, părinților, profesorilor colegi din învățământul botoșănean pentru înțelegere și sponsorului Alin Tunning Auto. Dragi copii vă aşteptăm în număr cât mai mare alături de echipa noastră pentru a practica sportul de performanţă”, au transmis reprezentanții CSȘ Botoșani.