FC Botoșani – Sepsi OSK, va avea loc joi, 29 februarie, de la ora 16:15, partida contând pentru runda 28 din acest „regular” al SuperLigii.
Cele două formații au obiective diametral opuse în acest final de campionat. FC Botoșani se află pe locul 16, ultimul din SuperLigă, cu 20 de puncte, la cinci lungmi de Dinamo, care se află pe locul 15, „câinii” având și un meci mai mult disputat și la șapte lungimi de FC Voluntari, formație care se află pe locul 14, loc ce asigură prezența la barajul pentru menținerea în SuperLigă.
De partea cealaltă, Sepsi OSK pleacă în această rundă de pe locul 10 cu 34 de puncte, la trei dinstanță de FC Hermannstadt, formație aflată pe ultimul loc eligibil pentru play-off, urmând a-și juca la Botoșani ultima carte pentru „top 6”.
FC Botoșani – Sepsi OSK va avea loc joi, 29 februarie pe „Municipal” în runda 28 din SuperLigă, partida urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Echipe probabile:
FC Botoșani: R. Ducan – R. Benzar, Celea, G. Miron, Al. Țigănașu – I. Filip, V. Dican, Florescu – Mitrov, E. Lopez, R. Ofosu
Sepsi OSK: Moldovan – Kecskes, Ninaj, Ciobotariu – Rodriguez – Oteliță, Păun, Matei, Dumitrescu – Ștefănescu, Debeljuh