sâmbătă, noiembrie 30, 2024
HomeSportBogdan Andone: „Remiza cu Universitatea este echitabilă”

Bogdan Andone: „Remiza cu Universitatea este echitabilă”

Bogdan Andone, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat după meciul pe cre elevii săi l-au terminat nedecis, scor 2-2 (2-0), pe „Municipal”, cu Universitatea Craiova, că rezultatul este echitabil.

„Am pierdut, am avut 2-0, dar până la urmă, rezultatul a fost echitabil. Dacă după meciul de la Arad, am spus că meritam victoria, acum, rezultatul a fost echitabil, chiar dacă e dureros să iei gol în prelungiri. Nu meritam victoria. Am spus-o, e un campionat foarte echilibrat, toate echipele se luptă pentru fiecare punct, dacă ne uităm, multe jocuri se termină la diferență de un gol. Acum a fost o greșeală tehnică, mingea nu a mai sărit la Țigănașu, nu îl acuz deloc, e fotbal, se întâmplă. Îi felicit pentru dorință, pentru atitudine, pur și simplu așa a fost să fie. Am spus-o, ținând cont de situația în care suntem, fiecare punct e important. Am jucat cu o echipă foarte bună, jucătorii de pe banca lor de rezerve pot juca la orice echipă de Liga 1. Sunt pe bancă Markovic, Koljic pe bancă, pot fi titulari la orice echipă din campionat. Au multă calitate, soluții, pot schimba în diferite sisteme. Un punct este echitabil, nu pot să spun că sunt fericit pentru că am condus cu 2-0, dar trebuie să mergem înainte și să recuperăm punctele pierdute”, a declarat Bogdan Andone.

Tehnicanul a explicat și decizia de a-i înlocui pe argentinienii Juan Kaprof și Enzo Lopez în minutul 60, cei doi fiind printre cei mai activi jucători ai echipei până în acel moment, adăugând că e prea devreme să analizeze dacă a greșit schimbările în timpul meciului.

„Kaprof vine după o accidentare, trebuie să își găsească ritmul, la fel și Enzo. Am zis că au jucat suficient, aveam nevoie de viteză…Cât despre schimbări, voi analiza jocul. Schimbările au fost bune, cei care au intrat au muncit, au dorit să ajute echipa. Sunt convins că aceste puncte pierdute în prelungiri se vor întoarce și pentru noi”, a menționat Bogdan Andone la finalul meciului.

Botoșănenii egalați după ce au fost conduși cu 2-0!

Pe „Municipal”, FC Botoșani a condus cu 2-0 la pauză, dar echipa antrenată de bulgarul Ivailo Petev a revenit în repriza secundă şi a obţinut un punct in extremis. Ambele goluri ale „roș-alb-albaștrilor” au fost marcate de argentinianul Juan Cruz Kaprof (min.17, 41), după greşeli în lanţ în apărarea craioveană. Sud-americanul a deschis scorul, marcând primul său gol în Superligă, în urma unei neînţelegeri între portarul David Lazar şi fundaşul Gjoko Zajkov. Al doilea gol a fost înscris după o neînţelegere în trei, portarul David Lazar şi fundaşii Mihai Căpăţînă şi Gjoko Zajkov.

Universitatea a redus din diferenţă prin Alexandru Mitriţă (min. 53), cu un şut din marginea careului, iar bosniacul Elvir Koljic (min. 90+5) a reuşit golul egalării, din centrarea lui Căpăţînă, după un luft al lui Alexandru Țigănașu.

În urma acestui rezultat, FC Botoşani a rămas cu o singură înfrângere în ultimele şase etape, seria cuprinzând trei victorii şi două egaluri. De partea cealaltă Universitatea are o singură victorie în ultimele opt etape, perioadă în care „juveții” au bifat patru egaluri şi trei eşecuri.

Cu 20 de puncte în clasament, FC Botoșani a fost devansată în clasament de Dinamo, care a acumulat  22 de puncte după succesul de pe „Arcul deTriumf” cu Oțelul Galați, scor 3-1 (2-1).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
ploaie ușoară
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
97 %
2.8kmh
100 %
sâm
4 °
Dum
7 °
lun
5 °
mar
6 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici prea mult patriotism nu e bun, că se face frig.

EDITORIAL

Nu știu prin alte părți cum o fi dar la noi la Botoșani, conferința de presă a ajuns într-o mizerie absolută.  Politicieni, șefi de...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...