Marți, 6 februarie 2024, „Monitorul de Botoșani” vă propune în rubrica „Pronosticurile Zilei”, dedicată în special pariorilor, două variante de profit.
Variantele de ieri în cota totală 2.11 au fost câștigătoare, astfel că am bifat al 6-lea „VERDE” din ultimele 7 zile, toate fiind din timp postate AICI.
După cum v-am informat, în urma unei analize amănunțite, vom extrage zilnic cele mai „safe” variante de profit, mizând pe favoriți, dar și pe spectacol. Combinate pe același bilet, cele două selecții pe care vi le propunem astăzi au cota totală de 2.03. Astăzi ne vom îndrepta atenția către fotbalul din Scoția și Franța.
Pentru început vom merge în Premiership la disputa dintre Rangers și Aberdeen. Gazdele au un debut de an de excepție, cu 4 victorii din tot atâtea posibile și un golaveraj de 11-1. Cu siguranță că pe „Ibrox”, echipa lui Philippe Clement va forța din start pentru a-și apropia victoria contra unui adversar în fața căruia are de luat și o revanșă după ultimele două „directe” din campionat.
A doua și totodată ultima selecție de astăzi vine din Cupa Franței de la disputa dintre Sochaux și Rennes. Oaspeții pleacă favoriți la califcare în acest duel de pe „Stade Auguste Bonal” din Montbéliard. Avizați de surprizele pe care cei de la Sochaux le-au oferit în această competiție KO, prin eliminarea prim-divizionarelor Lorient și Remis, băieții lui Julien Stephan vor trata cu maximă atenție partida în încercare de a-și atinge obiectivul, respectiv calificarea în următorul act al Cupei Franței.
Pronosticurile Zilei
Rangers – Aberdeen, Rangers, peste 1.5 goluri – Cota 1.40 (2-1)
Sochaux – Rennes, PSF 2 – Cota 1.45 (1-6)