Bogdan Andone, antrenorul principal al FC Botoșani, s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi în derby-ul Moldovei câștigat pe „Municipal” cu Poli Iași, scor 2-1, și a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor la pauza meciului când tabela arăta 1-0 pentru rivali.
„Băieții trebuie felicitați pentru atitudine și modul în care au luptat. Mă bucur că au înțeles că doar așa putem lupta până în ultma etapă și să rămânem în Liga 1. Avem nevoie de jucători, mai sunt foarte multe meciuri, avem nevoie de soluții în cazul în care apar accidentări, suspendări. Trebuie să avem soluții, avem nevoie de puncte. Mă bucur că cei care au intrat de pe bancă au fost la nivel maxim. Jucătorii au respectat ce am vorbit, le-am spus la pauză că sunt mulțumit de modul în care au interpretat prima repriză. Le-am spus să aibă aceeași atitudine, aceeași agresivitate.
Mă bucur că am început repriza a doua exact așa cum trebuia. Mă bucur că am reușit să îi aduc pe George, pe Filip. Mă bucur că jucătorii cu experiență înțeleg situația, conducerea, patronul trebuie să înțeleagă că avem nevoie de jucători, avem nevoie de dubluri pe posturi, avem nevoie să marcăm. Sper să găsim jucătorii de care avem nevoie. Trebuie să ne adaptăm situației. Nu aveam soluții, nu avem un atacant cu talie. Alin Șeroni a mai fost atacant, e un jucător cu talie, mă bucur că l-am putut introduce în joc. Azi a fost puțină șansă cu introducerea lui Șeroni pe faza de atac. E un prim pas. Să așteptăm să se termine etapa, dar ăsta ar fi primul pas, să părasim ultima poziție. Targetul e să ajungem pe un loc de baraj. Trebuie să ne pregătim zi de zi și etapă de etapă”, a declarat Bogdan Andone la finalul întâlnirii câștigate de FC Botoșani cu scorul de 2-1.