Miercuri, 31 ianuarie 2024, „Monitorul de Botoșani” vă propune în rubrica „Pronosticurile Zilei”, dedicată în special pariorilor, două variante de profit.
De evidențiat ar fi că cele două selecții de ieri, în cota 2.01, au fost câștigătoare.
După cum v-am informat, în urma unei analize amănunțite, vom extrage zilnic cele mai „safe” variante de profit, mizând pe favoriți, dar și pe spectacol. Combinate pe același bilet, cele două selecții pe care vi le propunem astăzi au cota totală de 2.37. Astăzi ne vom îndrepta atenția către fotbalul din Anglia și Spania.
Pentru început vom merge la Manchester unde City primește vizita celor de la Burnely, echipă pe care a reușit să o învingă cu scorul de 3-0 în tur. De această dată, „cetățenii” vor avea și avantajul terenului propriu, iar șansele să repete rezultatul din tur sunt extrem de ridicate.
A doua și totodată ultima selecție de astăzi vine din La Liga, de la duelul pe care Atletico Madrid îl va susține pe teren propriu cu Rayo Vallecano.
Noua echipă a lui Horațiu Moldovan își consolidează clasarea pe podium cu un succes contra celor de la Rayo Vallecano, trupă în scădere de turație, care are doar patru puncte bifate în ultimele șase runde. De evidențiat ar fi că în tur, Atletico s-a impus în deplasare cu un incredibil 7-0!
Pronosticurile Zilei
Manchester City – Burnley, Gazdele marchează peste 2,5 goluri – cota 1.53 (3-1)
Atletico Madrid – Rayo Vallecano, 1 – cota 1.55 (2-1)