spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăSportDan Alexa, decis să plece de la FC Botoșani: „Pe noi, pe...

Dan Alexa, decis să plece de la FC Botoșani: „Pe noi, pe antrenori, ne țin rezultatele, în rest e vrăjeală”

La finalul partidei pe care FC Botoșani a cedat-o în urmă cu puțin timp la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK, scor 5-2, Dan Alexa, antrenorul principal al grupării locale, și-a anunțat demisia.

„Vorbind strict de joc, cred că două reprize diferite. O primă repriză bună, dar am luat gol foarte ușor. Până acum le-am luat pe toate, dar nu dădusem un autogol. Îmi asum tot, sunt principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat astăzi. Eșecul ăsta este al meu și nu mai este altceva de spus. Mă gândesc să nu mai continui și parcă dau așa în gol. Am o relație bună cu domnul Iftime, dar sunt niște lucruri care nu-mi plac. O să am o discuție cu dânsul și doar mă știți că nu îmi place să țin de scaun. O să am o discuție cu domnul Iftime pentru că îl apreciez foarte mult. Nu se mai poate continua așa. Pe noi pe antrenori ne țin rezultatele, în rest e vrăjeală”, a declarat Dan Alexa.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
11.6 °
8.9 °
82 %
4.9kmh
90 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...