duminică, aprilie 13, 2025
AcasăSportPloaie de goluri în Liga V – Campionatul Județean

Ploaie de goluri în Liga V – Campionatul Județean

Ploaie de goluri în runda a IV-a Liga V – Campionatul Județean, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF).  

În Seria Nord, Azurii 92 Mileanca s-a impus la scor de tenis pe teren propriu în fața celor de la Nord Star Pomârla 6-2. Aproape de a egala performanța celor de la Mileanca s-au aflat cei de la Speranța Dumbrăvița care s-au impus cu 5-2 în fieful celor de la Real Hudești.

O victorie clară a obținut și Viitorul Darabani pe teren propriu, învingând la scor de neprezentare (3-0), CSO Viitorul Darabani. În ultimul meci al etapei, Zorile Havârna și Nord Păltiniș au terminat nedecis, scor 2-2.

În urma rezultatelor înregistrate, trei formații conduc seria cu câte 9 puncte acumulate, fiind despărțite de golaveraj, acestea fiind Azurii 92 Mileanca, Speranța Dumbrăvița și Viitorul Dorohoi, cu mențiunea că echipa din Dumbrăvița are și un meci mai puțin disputat.

În Seria Sud, a fost etapa gazdelor, care au obținut victorii pe linie. Scorul etapei a fost înregistrat în disputa Viitorul Gorbănești  – AS FC Avrămeni, 7-2. În urma rezultatelor consemnate, trei formații se află la egalitate cu câte 9 puncte. Cu toate că are un meci mai puțin, Sportul Flămânzi conduce seria având un golaveraj mai bun față de Viitorul Gorbănești și FC Ripiceni, formații care compun podiumul.

Următoarea etapă din Liga V – Campionatul Județean va avea loc duminică, 1 octombrie.

Rezultate etapa IV- Liga V Seria Nord – Campionatul Județean
Zorile Havârna – Nord Păltiniș 2-2
Viitorul Dorohoi – CSO Viitorul Darabani 3-0
Real Hudești – Speranța Dumbrăvița 2-5
Azurii 92 Mileanca – Nord Star Pomârla 6-2
Inter Viișoara a stat

Program etapa V – Liga V Seria Nord – Campionatul Județean
Duminică, 1 octombrie
ora 11:00 Nord Păltiniș – Inter Viișoara
ora 11:15 Speranța Dumbrăvița – Zorile Havârna
ora 13:00 CSO Viitorul Darabani – Nord Star Pomârla
ora 13:30 Real Hudești – Azurii 92 Mileanca
Viitorul Dorohoi va sta

Rezultate etapa IV- Liga V Seria Sud – Campionatul Județean
Viitorul Gorbănești  – AS FC Avrămeni 7-2
Spicul Iacobeni  – Sportul Flămânzi 3-2
FC Ripiceni – Flacăra Flămânzi 3-1
ACS Vicoleni – Viitorul Broscăuți 3-2
AFCS Roma a stat

Program etapa V – Liga V Seria Sud – Campionatul Județean
Duminică, 1 octombrie

ora 11:00  AFCS Roma – Viitorul Gorbănești
ora 11:00 AS FC Avrămeni – Spicul Iacobeni
ora 11:00 Sportul Flămânzi – Viitorul Broscăuți
ora 13:30  FC Ripiceni – ACS Vicoleni
Flacăra Flămânzi va sta

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5 ° C
10.6 °
5 °
88 %
1.6kmh
61 %
S
6 °
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...