FC Botoșani – Oțelul Galați, va avea loc astăzi, 19 august, de la ora 17:00 pe stadionul „Municipal”, duelul contând pentru runda a VI-a a acestei ediții din SuperLigă.
Cele două formații moldave nu au cunoscut încă gustul victoriei în acest campionat, fiind de altfel și singurele fără succes dintre cele 16 echipe din SuperLigă. Cu două puncte în dreptul lor, botoșănenii dețin „lantern roșie”, în timp ce gălățenii se află pe locul 13, loc de baraj, cu 4 puncte.
Eșecul pe care FC Botoșani l-a înregistrat în epilogul rundei trecute pe „Arcul de Triumf” cu Dinamo, scor 1-0, i-a fost fatal lui Marius Croitoru. În cele cinci etape pe banca botoșănenilor, acesta a fost doar o umbră a tehnicianului din primul mandat la Botoșani, fiind în continuare urmărit de „blestemele” numite FCU Craiova 1948 și FC Argeș, echipe unde a dezamăgit din toate punctele de vedere, la fel cum a făcut-o și acum la Botoșani, fiind în căutări și experimente interminabile, pe care nu le-au înțeles nici măcar cei din staff-ul tehnic cu care „a făcut echipă”.
Anterior duelului cu Dinamo, „roș-alb-albaștrii” au remizat în acest debut de sezon cu Petrolul pe teren propriu, scor 1-1 și Rapid în „Giulești”, scor 2-2, cedând cu FC Voluntari pe „Anghel Iordănescu”, scor 2-1 și FCU 1948 în propriul fief, scor 0-1.
La meciul cu Oțelul Galați, Andrei Patache, care a agățat definitiv ghetele în cui, semnând un contract pe un an și jumătate de antrenor secund cu FC Botoșani, va asigura interimatul, „principal” în acte rămânând tot Mihai Chibanu, posesor al Licenței Pro.
Oțelul, patru remize în primele cinci etape!
De partea cealaltă, Oțelul Galați vine pe „Municipal” după ce runda trecută a terminat nedecis pe teren propriu, scor 1-1, duelul cu „U” Cluj. A fost a patra remiză bifată de elevii lui Dorinel Munteanu în acest campionat, după cele cu Sepsi OSK (1-1) și Universitatea Craiova (0-0) din deplasare și UTA (1-1) pe teren propriu. Singurul eșec al Oțelului de la revenirea în elita fotbalului românesc după o absență de opt ani, a fost înregistrat în runda a treia, 2-0, la Galați cu FCSB.
Partida FC Botoșani – Oțelul Galați va avea loc astăzi de la ora 17:00 pe „Municipal”, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Echipe probabile: FC Botoșani – Oțelul Galați
FC Botoșani: Ducan – Cărăușu, Mutombo, J. Pius, Al. Țigănașu – V. Dican, Ed. Florescu, M. Cioiu – Pinson, Camara, A. Dragu
Antrenor: Andrei Patache
Oțelul Galați: Stoian – Jelev, Yabre, Lovric, Panait – Cisotti, Lopez, Gaitan – Pop, G. Cîrjan, Bodișteanu
Antrenor: Dorinel Munteanu