Atletul român Andrei Rusu a câştigat sâmbătă seară cursa BCR Bucharest 10K Grand Prix, cu timpul de 29 de minute şi 58 de secunde.
Rusu este deţinătorul recordului naţional al probei de 10 km, stabilit anul trecut la Braşov, cu timpul de 28 de minute şi 38 de secunde, potrivit Agerpres.
El a fost urmat în cursa de sâmbătă seara de Laviniu Chiş, cu timpul de 30 min 34 sec, şi de Alexandru Corneschi, 30 min 38 sec.
Cursa feminină de 10 km a fost câştigată de atleta kenyană Feliciana Jepkosgei, cu timpul de 32 de minute şi 50 de secunde, urmată de Adela Dumitrescu (34 min 57 sec) şi de italianca Ilaria Sabbatini (35 min 21 sec).
În proba de 5 km s-a impus atletul Marius Ionescu, în 15 minute şi 25 de secunde, iar proba feminină a fost câştigată de Roxana Sion (19 min 56 sec).
Eveniment pentru alergătorii profesioniști, dar și amatori
Bucharest 10K Grand Prix este cel mai nou eveniment organizat de RunInBucharest, pe lângă Semimaratonul Bucureşti şi Maratonul Bucureşti şi este dedicat atât alergătorilor profesionişti, cât şi celor amatori.
Traseul curselor a început în Piaţa Constituţiei, a parcurs Bulevardul Unirii, unele dintre cele mai emblematice repere ale Capitalei, printre care Piaţa Alba Iulia, Bulevardul Decebal, Piaţa Muncii, şi s-a încheiat în Piaţa Constituţiei.