După un parcurs strălucitor, atacantul francez Karim Benzema, unul dintre cei mai buni jucători din lume, pleacă de la Real Madrid, relatează news.ro. El a venit la Real Madrid în 2009. La 35 de ani, ar urma să joace în Arabia Saudită.
Karim a câştigat Balonul de Aur în 2022.
„Real Madrid CF şi căpitanul nostru Karim Benzema au căzut de acord să pună capăt perioadei sale strălucitoare şi de neuitat ca jucător al clubului nostru”, a anunţat duminică clubul merengue pe site-ul său, potrivit G4media.
Benzema este al cincilea jucător care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul madrilen, cu 647 de prezenţe, şi este al doilea marcator all-time al lui Real Madrid, cu 353 de goluri, după Cristiano Ronaldo. Fostul jucător de la Lyon a câştigat cinci Ligi ale Campionilor, cinci Cupe Mondiale ale Cluburilor şi cinci Supercupe ale Europei cu clubul spaniol. Pe plan intern, echipa sa Real a câştigat de patru ori La Liga, de trei ori Copa del Rey şi de patru ori Supercupa Spaniei.
Marţi, la ora 12.00, la Ciudad Real Madrid, Benzema va fi omagiat.