FC Botoșani – FC Argeș, va avea loc astăzi, 9 aprilie, de la ora 15:30 pe „Municipal”, duelul urmând a conta pentru runda a treia a play-out-ului SuperLigii, ediția 2022-2023. În „regular”, cele două au terminat nedecis la Botoșani, scor 0-0, moldovenii impunându-se în returul din „Trivae”, scor 2-0.
Cele două formații sunt despărțite de șase lungimi în clasament înaintea confruntării de pe „Municipal”. Echipa pregătită de Flavius Stoican ocupă locul 4 cu 20 de puncte, în timp ce piteștenii se află pe locul 9 cu 14 puncte, loc direct retrogradabil.
„Roș-alb-albaștrii” nu iau în calcul decât victoria în acest meci. Deși pare greu de crezut, ar fi pentru prima oară când moldovenii ar răpune „vulturii” pe „Municipal”. În precedentele trei vizite la Botoșani, piteștenii s-au impus de două ori, un duel terminându-se nedecis, acesta disputându-se în turul acestui „regular” al SuperLigii (0-0). În retur, însă, cu Flavius Stoican pe bancă, FC Botoșani s-a distrat în „Trivale”, impunându-se mai clar decât o arată scorul, 2-0, în fața unei echipe pregătite la vremea respectivă de Marius Croitoru.
Despărțirea de tehnicianul care a fost în trecut și pe la FC Botoșani, și care în acest sezon a plecat cu scandal și de la „U” Craiova 1948, nu a produs șocul pe care „vulturii” îl așteptau, FC Argeș rămânând pe loc direct retrogradabil și cu Bogdan Argeș Vintilă la timonă.
Flavius Stoican nu va conta în acest meci pe serviciile lui Cyril Zabou. Accidentat în minutul 36 al partidei de la Sibiu cu FC Hermannstadt din runda precedentă a play-out-ului SuperLigii, scor 1-1, mijlocașul FC Botoșani, va rata restul sezonului competițional. Francezul s-a ales cu o ruptură a ligamentului deltoid la nivelul gleznei piciorului stâng rupt, care necesită o intervenție chirurgicală, revenirea sa pe gazon urmând a se produce peste trei luni. De partea cealaltă, Bogdan Argeș Vintilă nu se confruntă cu nicio absență notabilă.
Cu trei puncte câștigate duminică, FC Botoșani s-ar distanța de „zona roșie”, băieții lui Flavius Stoican urmând a da asaltul în următoarele meciuri la primele două locuri, care într-un final le-ar putea asigura prezența la startul ediției viitoare din Conference League.
Deși aparent pare facilă, având în vedere situația „vulturilor”, care sunt fără victorie de 16 meciuri, misiunea lui Sebi Mailat & co de a-și atinge obiectivul în acest meci nu va fi deloc una ușoară, FC Argeș urmând a-și juca la Botoșani una din ultimele cărți pentru evitarea retrogradării.
FC Botoșani – FC Argeș va fi în direct pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Echipe probabile: FC Botoșani – FC Argeș
FC Botoșani: FC Botoșani: Ducan – Petro, Mutombo, Pius, Țigănașu – A. Ivanov, V. Dican – A. Dragu, Cioiu, S. Mailat – Tallo.
Antrenor: Flavius Stoican
FC Argeș: Micle – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Jakolis – Njike, Mimito, Calcan – Koubemba, Garita, Jobello
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă