Selecționata România U19 a fost surclasată de Norvegia U19 cu 4-0, în prima rundă Grupa 1 din cadrul „Turului de Elită” din Franța, ultima rundă de calificare înaintea turneului final al Camponatului European Under 19 din Malta, programat a se disputa între 3-16 iulie 2023.Meciurile din grupa „tricolorilor” se vor disputa în Franța.
Naționala U19 a României, formată din jucători născuți în 2004, pregătită de Alexandru Pelici, nu a avut nicio șansă în fața nordicilor, care după primele 25 de minute de joc conduceau cu 3-0 pe tabela de marcaj. În celălalt meci al grupei, Franța U19 a învins Irlanda de Nord U19 cu 1-0.
În septembrie 2022, selecționata U19 a reușit calificarea la „Turul de Elită” după ce a terminat pe primul loc, fără înfrângere și fără gol primit, grupa de calificare din care au mai făcut parte Austria, Lituania și Letonia.
La „Turul de Elită”, „tricolorii” au fost repartizați în Grupa 1, alături de Franța, gazda turneului, Norvegia și Irlanda de Nord. La EURO U19 se vor califica doar câștigătoarele celor 7 grupe de la „Turul de Elită”, acestora urmând a li se adăuga gazda turneului final, Malta.
În Franța, la „Turul de Elită”, în Grupa 1, România U19 va mai întâlni Irlanda de Nord U19 (25 martie, ora 16:00) și Franța U19 (28 martie, ora 16:00).
Lot România U19 la Turul de Elită
Portari: David Dincă (CSA Steaua), Ștefan Lefter (Corvinul 1921 Hunedoara), Mihai Ciontoș (Progresul 1944 Spartac);
Fundași: David Maftei (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Adrian Grigore-Huideș (Albacete Balompié / Spania), Răzvan Pașcalău (U.S. Lecce / Italia), Andrei Borza (Farul Constanţa), Ștefan Duțu (Farul Constanţa 2), Mark Kovacs (AFK Csikszereda);
Mijlocași: Eduard Radaslavescu (FCSB), Rareș Pop (UTA), Alin Boțogan (Unirea Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Politehnica Iași), Vlasti Martinovic (Farul Constanţa 2), Denis Bujor ( Unirea Slobozia), Cătălin Vulturar (U.S. Lecce / Italia);
Atacanți: Rareș Burnete (U.S. Lecce / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanţa), Atanas Trică (CSA Steaua)
Grupele „Turului de Elită”
Grupa 1: Franța, România, Norvegia, Irlanda de Nord
Grupa 2: Germania, Slovenia, Belgia, Italia,
Grupa 3: Ucraina, Spania, Danemarca, Luxemburg
Grupa 4: Portugalia, Croația, Cehia, Suedia
Grupa 5: Irlanda, Grecia, Estonia, Slovacia
Grupa 6: Serbia, Polonia, Israel, Letonia
Grupa 7: Anglia, Turcia, Islanda, Ungaria