Simona Halep (locul 26 WTA) a învins-o marți cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sorana Cîrstea (27 WTA) în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells și s-a calificat în sferturi, transmite News.ro.
Cele mai bune jucătoare române s-au înfruntat, marţi, pe arena centrală a complexului Indian Tennis Garden. Setul I a fost practic fără istoric. Halep a câştigat patru ghemuri la rând, după un break la debut, a cedat apoi pe serviciul Soranei, pentru a le obţine pe următoarele două. A rezultat un 6-1 în 32 de minute.
Cîrstea a început cu un break setul al doilea, consolidat cu serviciul. Cu greutate, Simona a reuşit să-şi fructifice serviciul şi la 1-2, şi la 2-2 după ce a reuşit şi ea un break şi după ce a salvat trei mingi de rebreak. Cele două sportive au continuat cu seviciul până la 5-4, când Halep a fructificat a doua minge de meci, scor 6-4, după o oră şi 22 de minute.
Simona Halep va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Petra Martici (Croaţia, locul 79 WTA) și rusoaica Liudmila Samsonova (32 WTA). Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 179.940 de dolari şi cu 215 puncte WTA.
La ediţia trecută, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Românca a câştigat turneul din deşertul californian în 2015.