miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăSportMeciul Academica - Farul amânat de COVID-19!

Meciul Academica – Farul amânat de COVID-19!

Meciul Academica Clinceni-Farul Constanța, contând pentru etapa a 23-a a Ligii 1, programat inițial a se disputa astăzi, 29 ianuarie, de la ora 17:00, a fost amânat.

„LPF a luat această decizie deoarece echipa gazdă are patru jucători testați pozitiv cu SARS-CoV-2, raportat la numărul celor 15 jucători eligibili, aflați pe listele A și B, situație care aduce clubul în imposibilitatea de a înscrie pe raportul de arbitraj 13 jucători, dintre care cel puțin un portar. În conformitate cu prevederile Principiilor de desfășurare competiții aferente sezonului 2021-2022, meciul a fost amânat și va fi reprogramat în data de 17 februarie 2022, în acord cu opțiunea deținătorului de drepturi media”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al LPF.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...