spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăSportAtacantul Mihai Roman II promite 10 goluri până la finalul sezonului (VIDEO)

Atacantul Mihai Roman II promite 10 goluri până la finalul sezonului (VIDEO)

Revenit la FC Botoșani după o perioadă nefastă a carierei la Universitatea Craiova, atacantul Mihai Roman II s-a arătat convins de faptul că va marca cel puțin 10 goluri în jocurile rămase de disputat din acest „regular”, dar și a sezonului de play-off/play-out.

„Obiectivele mele sunt să fiu sănătos, să marchez cât mai mult și prin golurile mele să-mi ajut echipa. Primul obiectiv ar fi să intrăm în play-off și după aceea să terminăm pe podium. Mie îmi place să joc sub presiune și nu am o problemă. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor, cu goluri, pase de gol. Eu mereu îmi fixez obiective foarte sus. Mai sunt nouă meciuri, plus cele zece din play-off și aș vrea să marchez zece goluri și să-mi ajut echipa, chiar și cu pase de gol. Cunosc foarte bine grupul de aici, avem un antrenor foarte bun și e normal să mă gândesc la play-off. Ocupăm poziția patru și avem șanse foarte mari”, a declarat Mihai Roman II.

În ultimele două sezoane, atacantul a stat mai mult prin spitale și prin sălile de recuperare medicală. După o operație realizată în Austria, jucătorul, în vârstă de 29 de ani, a primit acceptul medicilor pentru a reveni pe gazon și a ales să semneze cu FC Botoșani pentru doi ani și jumătate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...