„U” Craiova 1948 a terminat nedecis, scor 1-1 (0-0), duelul susținut în Bănie cu Farul Constanţa. Partida, care a contat pentru runda a VII-a a fost acaparată de duelul celor doi tehnicieni Adrian Mutu și Gheorghe Hagi, cei doi golgeteri all-time ai echipei naţionale. Claudiu Bălan (min.48) și Adrian Petre (min.83-pen.) au marcat cele două goluri în Bănie.
În urma remizei de pe „Oblemenco”, Farul a acumulat 12 puncte și și-a păstrat locul 4 în clasament în timp ce „juveții” lui Adrian Mutu au rămas pe locul 10 cu 8 puncte în dreptul lor.
Într-un alt meci din runda a VII-a a Ligii 1, FC Voluntari a trecut de Chindia cu scorul de 2-1.