spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportCroitoru îl taxează pe Ouzounidis: „N-am văzut nimic la cei de la...

Croitoru îl taxează pe Ouzounidis: „N-am văzut nimic la cei de la Craiova, doar mingi lungi!” (VIDEO)

După ce Marinos Ouzounidis a acuzat jocul „bărbătesc” al FC Botoșani contra elevilor săi în remiza de pe „Municipal”, scor 1-1, Marius Croitoru, i-a dat replica.

„Din păcate, doar un punct. Meritam victoria, Craiova n-a ajuns la poarta noastră în prima repriză. În a doua parte, Keyta a ratat singur cu portarul, apoi pe contraatac am luat gol. Papa, la fel, singur cu portarul, a ratat. N-am văzut nimic la cei de la Craiova, doar mingi lungi. Nu e nicio rivalitate cu cei de la Craiova, sunt trei puncte puse în joc și luptăm pentru ele. Am reușit să bat alte echipe, există un echilibru, bați pe unele, pierzi cu altele. Obiectivul nostru este să adunăm cât mai multe puncte, pentru a ne clasa cât mai sus. Patronatul nu mi-a trasat niciun obiectiv. Obiectivul este al nostru, al meu și al vestiarului, vrem să jucăm bine, să câștigăm, pentru că nu putem să ne comparăm cu alte echipe din play-off, care și-au îmbunătățit loturile, iar noi am pierdut 4-5 jucători”, a declarat Marius Croitoru după joc.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...