Marinos Ouzounidis, antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu FC Botoșani de miercuri de pe „Municipal”, că se așteaptă la o replică pe măsură din partea elevilor lui Marius Croitoru.
„FC Botoşani este o echipă bună. Îmi place stilul său, îmi place cum construieşte. Acum vom vedea ce va fi, dar jocurile din Cupă sau din campionatul regular diferă de cele din play-off. Vom încerca să câştigăm, însă vom vedea ce va fi la ora jocului. Am spus-o de multe ori: în acest moment luptăm bine, suntem organizaţi, iar ceea ce ne lipseşte este pasa decisivă şi eficienţa la finalizare. Lucrăm intens la asta. Toţi cei din staff şi jucătorii vrem să facem mult mai mult pentru a ajuta echipa. Aducem mingea cu uşurinţa în preajma careului advers, dar acolo lipseşte ceva. Dacă ne vom strădui mai mult şi vom fi concentraţi cred că vom găsi oportunităţile de a marca. Avem calitatea să facem asta, avem jucători buni. Trebuie să fim mai concentraţi la pasa finală şi la momentul când trebuie să o dăm. Avem nevoie de toţi jucătorii ca să ne îndeplinim obiectivele“, a declarat Marinos Ouzounidis, antrenorul principal al oltenilor.
Partida FC Botoșani – Universitatea, va avea loc miercuri de la ora 19:00 pe „Municipal”, duelul contând pentru runda a doua a play-off-ului Ligii 1.