spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăSportMirel Rădoi ia în calcul demisia de la națională!

Mirel Rădoi ia în calcul demisia de la națională!

Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei României, a declarat după înfrângerea cu 3-2 suferită în deplasare cu Armenia, că se gândeşte la demisie.

Gândul îl am de când s-a terminat partida şi îl am şi acum. Mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp, pentru că nu e normal. E clar că o să avem o discuţie zilele acestea, pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Le-am explicat jucătorilor importanţa meciului, pentru că noi cu o victorie aici am fi fost favoriţi la locul 2. Le-am spus asta şi la pauză, de asta îmi pun mari semne de întrebare de ce nu au putut să reacţioneze. Dacă le transmiteam acest gând după meci jucătorilor aţi fi aflat şi dumneavoastră. Dar nu am nevoie să vină jucătorii să îmi spună să rămân sau să renunţ. Dacă echipa nu are personalitate şi atitudine chiar în momentele în care avem nevoie ca echipă va trebui să îmi pun un mare semn de întrebare“, a declarat Mirel Rădoi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...