joi, aprilie 3, 2025
AcasăSportCroitoru se teme să nu fie FURAT la Craiova: „Îmi doresc un...

Croitoru se teme să nu fie FURAT la Craiova: „Îmi doresc un arbitraj echidistant!” (VIDEO)

Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului cu Universitatea de la Craiova că se teme să nu fie dezavantajat de arbitraj la fel ca în meciul din Cupa României de pe „Municipal” cu oltenii.

„Eu îmi doresc la fiecare meci un arbitraj echidistant. Arbitrii trebui să înţeleagă că sunt puşi acolo doar să împartă dreptate şi nimic altceva. Arbitrajul românesc trece printr-un moment nefavorabil, pentru că sunt greşeli meci de meci, greşeli mari, care influenţează rezultatul final. Dacă ar fi greşeli la jumătatea terenului nu ar fi nimic, pentru că nu e nimeni nebun să se ia de ei, dar când sunt decizii importante care influenţează rezultatul normal că te deranjează, nu ai cum să fii impasibil la ceea ce fac ei. Avem şi noi trăirile noastre, muncim zi de zi, nu pot să înţeleg cum un arbitru aflat la 2 metri, ia o decizie neconformă cu ceea ce se întâmplă pe teren. De asta ne dorim să fie implementat sistemul video, pentru că atunci, indiferent de decizie, poate fi îndreptată acea greşeală”, a declarat Croitoru.

Înaintea duelului din Bănie, FC Botoșani se află pe locul 5 cu 37 de puncte în timp ce Universitatea ocupă locul 3 cu 47 de puncte.

Partida Universitatea Craiova – FC Botoşani, din cadrul etapei a 26-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 14:30, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...