Suspendat după ce în meciul dintre FC Botoșani și UTA (scor 2-3) a văzut cartonașul roșu pentru proteste și depășirea spațiului tehnic, Croitoru a urmărit partida de astăzi din una dintre lojele Stadionului Municipal din Botoșani.
Încă din primele minute acesta a început să se agite și să urle la jucătorii pe care i-a trimis pe teren, deşi era despărţit de un geam gros şi nu îl auzea nimeni din teren. Asta nu îl oprea însă, să ţipe tot mai tare, în speranţa că jucătorii se vor uita spre el şi îi vor citi semnele pe care le făcea cu mâinile, deşi în mare parte era vorba de pumni fluturaţi în aer şi ameninţări.
Croitoru a spart geamul de la tribuna oficială
Nu a scăpat nici arbitrul Bogdan Dumitrache care l-a enervat pe Croitoru în momentul în care nu a acordat câteva faulturi pentru FC Botoșani. Cu trecerea timpului, Croitoru a devenit tot mai agitat și lovea în continuu cu pumnii în geamul de la oficială. La o fază mai încinsă, acesta a lovit cu putere geamul, care s-a spart în mai multe bucăţi. Din fericire, antrenorul principal nu a fost rănit, însă a continuat şi mai furibund. „Te omor, te omor!”, ţipa acesta în continuu înspre terenul de joc.
„Vă scot afară din stadion. Să mă filmaţi ca şobolanii!”
Văzând că jurnaliștii au filmat accesele lui de furie, antrenorul botoșănean şi-a mutat tirada de injurii la adresa acestora. Din antrenor s-a transformat în administratorul stadionului şi a început să urle la jurnalişti și să-i amenințe că nu vor mai avea acces la tribuna oficială. „Vă scot afară din stadion. Să mă filmaţi ca şobolanii!”, a început acesta să ţipe la jurnalişti. În momentul în care i s-a arătat legitimaţia de presă şi acreditarea, acesta a continuat însă. „Ma doare în p..ă că eşti de la presă. Te scot afară!”, au continuat ameninţările.
Doar finanţatorul Valeriu Iftime a reuşit să îl calmeze într-o oarecare măsură, în stilul lui caracteristic. Acesta a încercat apoi să minimizeze ieşirea „principalului” său. „Ei, nu, Marius a fost acolo şi e mai supărat. Adică nu supărat. E mai vulcanic, aşa”, a spus finanţatorul lui FC Botoşani.