sâmbătă, aprilie 5, 2025
AcasăSportRomânia s-a calificat la Campionatul European Under-21, după 1-1 cu Danemarca

România s-a calificat la Campionatul European Under-21, după 1-1 cu Danemarca

Selecţionata Under-21 a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal pentru tineret din 2021, după ce a terminat la egalitate cu Danemarca, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, în ultimul meci din Grupa a 8-a a preliminariilor.

Formația antrenată de Adrian Mutu va fi, astfel, una dintre cele 16 echipe care vor juca la turneul final din Ungaria și Slovenia, o competiție desfășurată într-un sistem atipic.

Cele 16 echipe calificate, adică cele două țări gazdă, câștigătoarele celor nouă grupe de calificare și cele mai bune cinci locuri doi, vor fi repartizate în patru grupe a câte patru formații.

Faza grupelor din cadrul Euro U21 2021 se va desfășura în perioada 24 – 31 martie. Primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în sferturile de finală, programate, aici intervenind situația inedită, la două luni de la încheierea fazei grupelor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
76 %
2.1kmh
100 %
S
22 °
D
5 °
lun
5 °
mar
7 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Deci nu doar câinii își păzesc stăpânii la spital. O fi din cauza spitalului.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...