Vești bune de la UEFA. Forul continental și-a dat acceptul pentru ca „Municipalul” să poată găzdui meciul din turul al treilea preliminar al Europa League.
Astfel în eventualitatea în care FC Botoșani va trece joi de macedonenii de la Shkendija iar echipa lui Jose Mourinho nu se va împiedica de Lokomotiv Plovdiv în Bulgaria, atunci duelul din turul trei se va disputa la Botoșani.
Ultimul cuvânt însă îl vor avea londonezii care trebuie să-și dea la rândul lor acceptul pentru acest lucru.
Învingătoarea duelului de pe „Municipal” dintre FC Botoșani și Shkendija va întâlni pe teren propriu în turul al treilea preliminar al compeitției, pe 24 septembrie, câștigătoarea duelului Lokomotiv Plovdiv – Tottenham.