Biletul zilei este un hobby îndrăgit la noi în țară. Pariorii se străduiesc zilnic să realizeze bilete cu selecții câștigătoare, sperând să dea lovitura. Totuși, chiar dacă românii sunt pariori înrăiți, asta nu înseamnă că sunt și extrem de eficienți. Tocmai de aceea, am selectat 7 sfaturi furnizate de către tipsterii de la Betting Institute, unul dintre cele mai importante portaluri de pariuri sportive din Marea Britanie.
- Nu crede că tot ce zboară se mănâncă. Lunar se văd prin presă bilete cu câștiguri fabuloase. De ce credeți că plasează operatorii aceste reclame? Credeți că le place să se fălească cu pierderile record pe care le înregistrează? În nici un caz. Dimpotrivă, vor să-i atragă pe jucători să parieze, lăsându-le impresia că oricine poate da lovitura în acest mod – lucru care este adevărat, însă nu vi se prezintă și numărul de milioane de bilete pierdute între aceste câștiguri senzaționale. Așadar, nu te lăsa niciodată luat de val și pariază numai cât îți permiți să pierzi, fără să te gândești că vei câștiga. Pariurile reprezintă o distracție, nu o sursă de venit.
- Folosește tipuri de pariuri care îți oferă mai multe variante de câștig. Pentru că vorbim de biletul zilei, ne gândim la o combinație de pronosticuri câștigătoare. Poți juca și bilete în sistem pentru a-ți mări șansele de reușită, însă pe lângă asta, ar fi indicat să te orientezi către opțiunile de pariuri cu Handicap Asiatic, ca de exemplu:
- „HA 0”, care este echivalent cu „Nici un pariu pe egal”
- „+1.0 HA”, care este câștigător dacă echipa respectivă nu pierde, iar dacă echipa aleasă pierde la fix un gol diferență, miza îți este rambursată
- „+1.5 HA”, care este la fel cu handicapul european +2 și așa mai departe.
Să ai un plus de siguranță, chiar dacă scazi cota totală, îți poate fi de mare folos, mai ales dacă deseori pierzi din cauza unei singure selecții.
- Axează-te pe pronosticuri cu șanse mari de reușită. Cotele mici, în general, sunt cele către care ar trebui să te orientezi, însă nu orbește. Nu îți spunem să pariezi pe favoriți, ci mai de grabă pe pariuri care au o cotă decentă și totodată, șanse foarte mari de reușită. Aici nu-și are locul conceptul de pariuri de valoare, pentru că nu joci pariuri individuale, așa că nu paria pe cota care ți se pare mai mare decât ar trebui să fie, ci pe cele mai sigure predicții. Mare atenție însă, la procesul de analizare al partidelor, chiar dacă cotele pe care le joci ți se par mici, pentru că, după cum bine știi, cotele mici nu sunt neapărat câștigătoare.
- Nu transforma biletul în cearșaf. Învață să te mulțumești cu mai puțin. Limitează numărul de selecții pe bilet și vei vedea cum rata de câștig se va îmbunătăți. Pentru rezultate mai bune, încearcă să nu plasezi mai mult de 5-6 pronosticuri pe biletul zilei.
- Nu te lăsa păcălit de bonusuri și promoții. Indiferent că vorbim de bonus la depunere, bonus la pariuri multiple sau alte tipuri de oferte, nu trebuie să le revendici sau să-ți bați capul cu ele dacă termenii de rulaj te vor determinat să-ți schimbi foarte mult stilul de joc.
- Folosește Cash Out numai dacă ai o strategie în acest sens. Mulți pariori au dezvoltat o dependență față de această funcție. Problema este că, pe termen lung, este dezavantajos să o folosești, pentru că mărești marja de câștig a casei atunci când închizi pariul. Pe lângă asta, vei închide și foarte multe meciuri în momentul nepotrivit, mai ales dacă nu ai o tactică bine-gândită.
- Înregistrează-te la mai multe case de pariuri online. De ce? Îți spun ce ai de făcut ca să-ți dai seama singur. Construiește biletul de zilei la casa de pariuri la care pariezi, iar apoi refă biletul pe site-urile celor mai populare 5 agenții de pariuri din țară. Îți garantez că vei fi surprins de diferență de cote. Dacă ar fi să mergi mai departe și să faci o simulare, vei vedea că, pe termen lung, vei avea mult de câștigat dacă pariezi mereu la agenția care oferă cele mai mari cote din piață.