Paris Saint-Germain s-a calificat pentru prima dată în finala Ligii Campionilor care va avea loc la Lisabona, după ce a întrecut-o pe RB Leipzig la scor de forfait, 3-0 (2-0).
Parizienii s-au impus clar, fără să forțeze prin golurile marcate de Marquinhos (min.13), Angel Di Maria (min.42) şi Juan Bernat (min. 56). Scorul putea fi şi mai mare, având în vedere numeroasele ocazii ratate, printre care şi două bare.
Thomas Tuchel, antrenorul principal al formației Paris Saint-Germain, a ținut, la finalul semifinalei câștigate de echipa sa cu scorul de 3-0 în fața celor de la RB Leipzig, să laude calitatea jucătorilor şi determinarea, un „amestec” cu care au meritat să ajungă în finala Champions LEeague.
„Este incredibil. Suntem aici pentru a juca finala, suntem aici pentru a câştiga. Echipa a arătat calitate, determinare, un bun mix cu care am meritat să câştigăm. Am fost nervos, am simţit presiune. Înainte de meci nu a fost uşor, dar eu am jucători obişnuiţi să joace sub presiune, cărora le plac meciurile decisive. Dar nu poţi fi niciodată sigur. Chiar dacă aveam 3-0, orice se poate întâmpla. Nu poţi fi destins niciodată. Trebuia să ne menţinem principiile de joc, să folosim viteza lui Angel Di Maria, Kylian Mbappe şi Neymar. În această competiţie, jucătorii trebuie să se simtă confortabil pe teren cu structura, fără mari schimbări tactice”, a spus Tuchel.
În finală, duminică, PSG va înfrunta câştigătoarea celeilalte semifinale franco-germane, Olympique Lyon – Bayern Munchen, duel care va avea loc în această seară de la ora 22:00.