spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăSportUniversitatea Craiova, noul lider al play-off-ului Ligii 1!

Universitatea Craiova, noul lider al play-off-ului Ligii 1!

Universitatea Craiova a învins cu scorul de 2-1 (1-1) în deplasare Gaz Metan Mediaș într-un meci contând pentru runda a VI-a a play-off-ului Ligii 1.

Grație acestui succes, oltenii au urcat pe primul loc în clasamentul la zi al Ligii 1, elevii lui Bergodi așteptând un ajutor de la Giurgiu din partea Astrei pentru a bloca campioana CFR Cluj, caz în care își vor păstra fotoliul de lider și la finalul acestei runde.

Gazdele au deschis scorul prin italianul Roberto Romeo (min. 21), dar Universitatea a restabilit egalitatea prin Valentin Mihăilă (min.39), 1-1 fiind și scorul cu care cele două formații au intrat la cabine. La 9 minute de la reluarea jocului  Alexandru Cicâldău a marcat golul de 2-1, reușita sa stabilind de altfel și scorul final al confruntării.

În urma succesului, oltenii au acumulat 38 de puncte și au urcat pe primul loc în clasament, depășind cu două puncte CFR Cluj, campioana urmând a închide această primă rundă a returlui duminică la ora 20:00 la Giurgiu cu Astra. De partea cealaltă Gaz Metan a rămas fără victorie în play-off, având trei egaluri şi trei eşecuri, ardelenii fiind pe ultimul loc cu 25 de puncte.

Programul etapei a VI-a play-off
Gaz Metan Mediaș- Universitatea Craiova 1-2
Sâmbătă, 4 iulie
ora 20:00 FCSB- FC Botoșani
Duminică, 5 iulie
ora 20:00 Astra Giurgiu – CFR Cluj

Clasament play-off Liga 1
1 Universitatea Craiova- 38 pct
2 CFR Cluj- 36 pct
3 Astra Giurgiu- 28 pct
4 FCSB- 27 pct
5 FC Botoșani- 27 pct
6 Gaz Metan Mediaș- 25 pct

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...