spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăSportIftime vrea punct sau puncte în Bănie: „Scopul nostru este să obținem...

Iftime vrea punct sau puncte în Bănie: „Scopul nostru este să obținem un rezultat pozitiv!”

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, a declarat că nu are emoții în privința jocului pe care echipa pregătită de Marius Croitoru îl va susține astăzi de la ora 20:00 în Bănie cu Universitatea Craiova.

Finanțatorul FC Botoșani crede că formația sa are șanse la un rezultat pozitiv și nu vede gruparea olteană dinainte câștigătoare.

„Dacă e să mă refer la meicul cu Craiova, pot spune că suntem la capitolul al doilea meci de pregătire. Am trecut peste dezamăgirea eșecului cu CFR Cluj iar acum scopul nostru este să obținem un rezultat pozitiv în Bănie pentru că eu cred că șansele noastre la locul 3. Craiova nu este o echipă de speriat și de aceea am mare încredere într-un rezultat pozitiv”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.

Universitatea Craiova -FC Botoșani, va avea loc astăzi de la ora 20:00, duelul fiind o restanță din cadrul etapei a III-a a play-off-ului Ligii 1.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...