spot_img
luni, aprilie 14, 2025
AcasăSportÎncă o țară scoate fotbalul din carantină!

Încă o țară scoate fotbalul din carantină!

Reprezentanții Bundesliigi au anunțat că sunt șanse mari ca această ediție de campionat, care este supendată din cauza pandemiei de coronavirus, să se reia la mijlocul lunii viitoriare.

Într-o conferinţă de presă, Christian Ebenbauer, preşedintele Bundesligii austriece, a evocat prudent posibilitatea încheierii campionatului până la finalul lunii iunie.

Din acest sezon al Bundesligiii mai sunt de disputat zece etape. Lider în prima ligă din Austria este LASK Linz, cu un avans de trei puncte faţă de campioana ultimilor şase ani, RB Salzburg.

Anunțul austriecilor vine la puțin timp după ce Asociația Norvegiană de Fotbal (NFF) a convenit ca stagiunea 2020 sa pornească la drum în weekend-ul 23-24 mai, iar suedezii Suedia au anunțat că pregătesc startul sezonului 2020 pentru 1 iunie.

De asemenea, nemții au anunțat că intenționează să reia Bundesliga pe 2 mai sau 9 mai iar reprezentanții LPF au afirmat că Liga 1 s-ar putea relua la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie.

După cum bine știți, cu mici excepții, majoritatea competițiilor sportive au fost suspendate ca urmare a pandemiei de coronavirus care a pus stăpânire pe întreaga lume.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
15.6 °
14.4 °
56 %
3.1kmh
99 %
lun
14 °
mar
13 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...