Botoșăneanul Alin Alexuc a reușit aseară la Roma, printre „gladiatori”, să cucerească medalia de aur la categoria 130 de kilograme la care a concurat la ediția din acest an a Campionatului European de lupte greco-romane destinat seniorilor.
În finală, sportivul descoperit de Ioan Asaftei, care a descoperit tainele luptelor greco-romane la CS Botoșani, l-a învins în stil de mare campion pe georgianului Levan Arabuli cu scorul de 6-1!
Pentru luptătorul botoșănean aceasta este cea de-a treia medalie consecutivă la Campionatele Europene de seniori după cele două de bronz cucerite la edițiile care au avut loc în 2018 și 2019.
„Un aur muncit, o medalie meritată, o medalie a mea, a luptătorilor români, a românilor din întreaga lume! Vă mulțumesc pentru încurajările primite. Au fost plusul de care am avut nevoie să ajung să-mi aud imnul mult iubit în Roma, printre gladiatori!”, a scris Alin Alexuc pe rețeaua de socializare facebook.
La Europenele de la Roma, Alin Alexuc și-a croit drum spre finală după ce l-a învins în semifinale pe ucraineanul Nikola Kucimi iar în tururile anterioare, sferturi și optimi a trecut de azerul Sabah Saleh Shariati și rusul Zurabi Ghedehauri.
Medalia lui Alexuc e prima obținută de România la aceste Campioante Europene. Georgianul Arabuli a luat argintul, iar neamțul Jello Krahmer şi ucraineanul Mikola Kuhmîi au cucerit medaliile de bronz.