Cele patru runde rămase de disputat din acest sezon regular al Ligii 1, care se va relua la sfârșitul lunii ianuarie, se anunță a fi explozive.
În cele patru etape sunt programate dueluri de care pe care, iar în funcție de rezultatele care se vor consemna în finalul acestui sezon regular, clasamentul ar putea suporta schimbări semnificative.
De departe unul dintre cele mai interesante dueluri care vor avea loc în finalul sezonului regular va fi cel dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FC Botoșani.
Partida se anunță a fi una pe viață și pe moarte având în vedere că în la Sepsi, manager general este Cornel Șfaițer, „părintele spiritual” al FC Botoșani, iar pe banca covăsnenilor este Leo Grozavu, nimeni altul decât tehnicianul care în trecut a făcut echipă cu Șfaițer și la Botoșani și care a avut „meciul” lui cu Marius Croitoru, actualul tehnician al moldovenilor care în mandatul lui Grozavu era jucător.
De altfel, Cornel Șfaițer, managerul general al celor de la Sepsi a declarat că deși în acest moment FC Botoșani are mai multe șanse de a accede în play-off având în vedere clasarea și punctajul superior echipei sale, nu va beneficia de nicio conesie în duelul de la Sf. Gheorghe anunțând că toți cei implicați în destinele echipei din Sf. Gheorghe își doresc victorii pe linie în ultimele patru etape din acest sezon regular. Mai în glumă, mai în serios, Șfaițer a spus că Leo Grozavu și-ar rupe carnetul de antrenor și ar emigra în Noua Zeelandă dacă ar pierde în fața lui Marius Croitoru.
„Croitoru este un antrenor tânăr, cu multă dorință de afirmare. Leo este un antrenor mult mai experimentat. Va fi un meci aprig disputat. Va fi un meci care pe care. Sunt sigur că Leo își va dori mult victoria. Dorință va avea și Croitoru. Leo va avea mai multă pentru că întâlnește fosta echipă. Ne dorim să câștigăm cele patru meciuri rămase din sezonul regular. Va fi o ambiție personală a lui Leo. Sunt sigur că va pregăti meciul foarte bine. Dacă pierde, își va rupe carnetul și va pleca în Noua Zeelandă. Dar nu cred că va fi cazul”, a declarat Cornel Șfaițer.
Managerul general al Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a mai spus că nu ar fi imposibil ca formația pregătită de Leo Grozavu dar și FC Botoșani, echipă al cărui „părinte spiritual” este, săă se califice braț la braț în play-off-ul acestui sezon al ligii 1.
„Sincer, mi-aș dori să ajungă în play-off atât Sepsi cât și FC Botoșani ne legăm de orice șansă a noastră. Am avut un final de an bun, îmi doream să mai continue sezonul. Va fi o luptă grea, sunt multe echipe cu șanse, însă totul se va juca până în ultima etapă”, a adăugat Cornel Șfaițer.
Managerul celor de la Sepsi OSK anunță că din 2020, la Sf. Gheorghe se vor impune noi obiective.
„Îmi doresc un parcurs bun și rezultate cât mai bune cu Sepsi. În 2020, odată cu inaugurarea noii arene, avem gânduri mult mai serioase”, a precizat Cornel Șfaițer.
După XXII de etape, FC Botoșani este pe locul 7 cu 33 de puncte, la două puncte de play-off, în timp ce Sepsi este pe 8 la șapte puncte de play-off.